Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Spania. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe cale aeriană înspre şi dinspre Regatul Spaniei că mai multe aeroporturi vor fi afectate de greva prelungită a unei companii aeriene, în perioadele 12 – 15, 18 – 21 şi 25 – 28 iulie, pe toate intervalele orare.
Potrivit sursei citate, multe organizaţii sindicale au anunţat prelungirea grevei însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene Ryanair, în perioadele 12 – 15, 18 – 21 şi 25 – 28 iulie. Greva afectează aeroporturile din Madrid, Malaga, Barcelona, Alicante, Sevilla, Palma de Mallorca, Valencia, Girona, Santiago de Compostela şi Ibiza. În acest context, pot exista blocaje majore în programul curselor aeriene operate de această companie.
MAE recomandă celor care doresc să călătorească să se informeze din timp cu privire la situaţia zborurilor contractate, consultând paginile de internet de specialitate şi oficiale şi/sau contactând direct operatorul de zbor, în vederea prevenirii unor situaţii neplăcute.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al Românei la Madrid: +34917344004, apelul fiind redirecţionat către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al Românei la Madrid: +34 669.362.202; Consulatul General al Românei la Barcelona: +34 661.547.853; Consulatul General al Românei la Sevilla: +34 648.212.169; Consulatul General al Românei la Bilbao: +34 608.956.278; Consulatul Românei la Castellon de la Plana: +34 677.842.467; Consulatul Românei la Ciudad Real: +34 609.513.790; Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474; Consulatul Almeria: +34 682.733.408.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de Internet: www.ryanair.com, www.easyjet.com, madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.