marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Amenzi de 6000 de lei pentru petrecerile de la țară

Petrecerile zgomotoase vor fi pedepsite și în mediul rural. Până acum, legea pedepsea acest timp de manifestări doar în orașe. Conform observatornews.ro Schimbarea vine in urma unei decizii a Curții Constituționale. Patronii de restaurante și saloane de evenimente speră că poliţiştii o sa fie totusi îngăduitori.

Până de curând, petrecăreții dădeau muzica la maxim, știind că la corturile și restaurantele din afara orașelor, agenții nu îi puteau amenda. Mai nou, Curtea Constituțională vrea amenzi și pentru petrecerile de la țară. Fie că vorbim de o nuntă, de un botez sau de orice alt eveniment privat, volumul la care ascultăm muzică sau modul în care se distrează petrecăreții nu trebuie să îi deranjeze pe cei din jur. Riscăm altfel o amendă până la 6.000 de lei.

Decizia magistraților de a declara neconstituțional paragraful care îi proteja doar pe locuitorii din orașe a atras deja nemulțumiri. Cei mai deranjați de schimbările aduse sunt chiar patronii de restaurante și ballroom-uri. „Vă dați seama că sunt pierderi de ambele părți. O parte din noi vom vrea să închidem activitatea pentru că nu vedem de ce, după atâția ani, cineva s-a gândit și la aspectul ăsta de a ne limita”, a declarat un manager de restaurant, conform sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica