luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Rezultate finale Evaluarea Națională 2022: 5 medii de 10, în Dolj

Ministrul Educației a anunțat că la contestații 16 note au fost schimbate cu mai mult de două puncte la Limba Română în urma contestațiilor și una la Matematică. Procentul mediilor peste 5 a crescut ușor față de cel inițial, până la 82,4%, de la 82,3% cât era la prima corectare, a mai spus Sorin Cîmpeanu într-o declarație de presă, joi, 30 iunie, în ziua în care s-au anunțat rezultatele finale la Evaluarea Națională.

În Dolj, după contestații, sunt 5 medii de 10: una la Școala Gimnazială „Traian”, două la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” și două la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”.

În Gorj sunt 3 medii de 10, o medie de 10 în Olt, 5 în Vâlcea și o medie de 10 în Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivel național, la proba de Limba și literatura română, 128.159 de elevi (86,1%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 824 de elevi au obținut nota 10 (+ în raport cu prima afișare).

La Matematică, 115.223 de elevi (77,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 3.038 au obținut note de 10 (+ 72 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.903 elevi (96,1%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 83 de candidați au obținut note de 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat).

Au fost înregistrate 21.854 de contestații (7,12% din numărul total de lucrări), dintre care 13.324 la Limba și literatura română, 265 la Limba și literatura maternă și 8.265 la Matematică. În cazul a 13.757 de lucrări, contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 5.906 de lucrări notele au fost modificate prin scădere. 

Politica