luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Educația sexuală la școală, doar cu acordul scris al părinților

Educația sexuală la școală se va face doar din clasa a 8-a și doar cu acordul scris al părinților, potrivit unui vot dat marți în Camera Deputaților, cameră decizională. Legea, care reglementează educația sexuală în școli, a fost întoarsă o dată în Parlament de președintele Iohannis și merge acum din nou la promulgare.

Programele ce vor putea fi predate au ca scops prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii la minore, un flagel social în România.

Proiectul a fost adoptat cu 224 voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La dezbateri, deputatul partidului extremist AUR Alin Coleşa a afirmat că nu este nevoie de „sexualizarea copiilor”, potrivit Agerpres, în condițiile în care AUR s-a împotrivit constant introducerii acestei discipline de la clasele mici.

„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creştem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educaţie ar trebui să aibă la bază nişte concepte sănătoase, ar trebuie să fie încurajaţi să diminueze nevoia de atracţie fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a spus Coleşa, citat de Agerpres.

Deputata Simina Tulbure de la USR, partid care a susținut introducerea cât mai timpurie a acestei materii, spus că România este pe primul loc la numărul de mame minore.

„Trebuie să vorbim acum despre educaţia sexuală, nu sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o ţară în care suntem numărul unu la mame minore. Suntem în topul ţărilor din UE unde violenţa domestică există în familii. Trebuie să discutăm despre consimţământ, pentru că elevii noştri nu cunosc ideea de consimţământ. Aşadar, nu înţeleg de ce să vorbim de educaţie sanitară într-o ţară în care suntem în spatele UE pentru că nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noştri, care învaţă despre sex la internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializaţi în şcoli care ar trebui să vorbească despre educaţie sexuală”, a spus Tulbure.

Deputata PNL Mara Calista a spus că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, menţionând că sunt multe cazuri de mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani şi cazuri de violenţă domestică cu minore.

„Una citim, una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim”, a spus Calista.

Deputatul Miroslav Merka a susţinut, la rândul său, că România este o ţară democratică, dar şi „o ţară creştină”.

Politica