duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Hotelierii de pe litoral nu mai sunt dispuși să închirieze o cameră doar pentru două nopți

Hotelierii de la mare nu mai sunt dispuși să închirieze o cameră doar pentru două nopți și acelea în weekend. Încearcă, astfel, să-i convingă pe turiști să petreacă mai multe zile pe litoral.

 “Dacă se face acum rezervare pe o noapte, de exemplu, tariful este de 180 de lei. Dacă se face pe două nopți, tariful este de 300 de lei, dar dacă alegeți un sejur de cinci nopți o să fie 600 de lei”, spune Andra Vâlcu, manager hotel 4 stele.

Oamenii sunt, însă, iritați de această strategie de marketing. Deși, teoretic, plătesc ceva mai puțin la cazare în timpul săptămânii nu vor să fie condiționați, arată Stirile Pro TV.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Practic te obligă să plătești o seară în plus. Mulți nu pot sta, vin pe weekend vineri, sâmbătă, iar pe duminică pleacă”, a spus o turistă.

La un hotel de patru stele din Mamaia, turiștii care optează pentru cinci zile de vacanță achită puțin peste 100 de lei pe noapte.

Potrivit agențiilor de turism, anul trecut, cele mai vândute vacanțe pe litoral au fost cele cu cinci nopți de cazare.

Dacă hotelierii nu ar impune aceste restricții, cele mai vândute nopți ar fi cele din weekend, chiar dacă atunci tarifele sunt mai mari cu 20-30 de procente față de prețurile practicate în timpul săptămânii. Agenții din turism speră ca în acest fel litoralul să nu mai fie o destinație de weekend, iar hotelurile să fie rezervate șapte zile din șapte.

“Din punct de vedere economic, nu este rentabil să introduci în cameră serviciile de curățenie, să schimbi lenjerie, să faci o curățenie totală o dată la două, trei zile. Weekendurile sunt cele care încurcă cel mai mult pe cei care vin în destinație și asta datorită faptului că atunci explodează prețurile și totul se reflectă în buzunarul turistului”, a spus Cristian Barhalescu, vicepreședinte ANAT Sud Est.

În acest moment, pe litoral sunt peste 30.000 de oaspeți. Cei mai mulți s-au cazat în Eforie Nord.

Politica