O femeie de 45 ani, din Brașov, a ajuns la spital, după ce a fost rănită într-un accident produs în Dolj.
Accidentul a avut loc pe DN 65 F, centura ocolitoare a Craiovei, și, potrivit Poliției Dolj, au fost implicate două mașini și un camion.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit ca un autoturism condus de o femeie de 45 de ani, din Brașov, pe DN 65 F ar fi intrat în coliziune cu un camion condus în fața sa de un cetățean bulgar, dupa care cu un autoturism condus din spate de un bărbat de 35 de ani din comuna Salcia.
În urma evenimentului rutier, femeia fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă şi cooperantă.”- IPJ Dolj
Șoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
sursa foto: Facebook/ Info Trafic Craiova și Dolj