marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Soții Biden, evacuați sâmbătă din casa de vacanță în urma unei alerte de securitate

Soții Biden au fost evacuați sâmbătă din casa lor de vacanță de pe plajă, după ce un avion privat a intrat din greșeală în spaţiul aerian de deasupra locuinței în care preşedintele american Joe Biden îşi petrecea weekendul.

Măsura a fost luată din precauție, iar cuplul prezidențial este în siguranță.

Secret Service a precizat într-o declarație că avionul a fost imediat escortat din spațiul aerian restricționat după ce „a intrat din greșeală” în zona securizată. Agenția a precizat că va interoga pilotul care, potrivit unei investigații preliminare, nu se afla pe canalul radio adecvat și nu a urmat instrucțiunile de zbor, relatează digi24.ro care citează  ABC News.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Așa cum este practica standard pentru călătoriile prezidențiale în afara Washingtonului, Administrația Federală a Aviației anunță restricțiile de zbor la începutul săptămânii. Restricțiile includ o zonă de interdicție de zbor pe o rază de 16 km. Reglementările federale impun piloților să verifice dacă există restricții de zbor de-a lungul rutei lor înainte de a decola. Cu toate acestea, încălcările accidentale ale spațiului aerian, în special în jurul zonelor cu restricții temporare, sunt frecvente.

Avioanele militare americane și elicopterele Gărzii de Coastă sunt adesea folosite pentru a intercepta orice avion care încalcă restricțiile de zbor din jurul președintelui. Avioanele interceptate sunt redirecționate către un aerodrom din apropiere, unde echipajele sunt intervievate de forțele de ordine și riscă potențiale sancțiuni penale sau civile.

Foto: Facebook/President Joe Biden

Politica