Blocul S200 de pe Calea București va trece din domeniul public al UAT Craiova pe domeniul public al UAT Dolj. Consiliul Județean (CJ) Dolj urmează să aprobe proiectul prin care imobilul care va găzdui Parcul Tehnologic Universitar va face parte din domeniul public doljean.
„Se solicită Consiliului Local al Municipiului Craiova trecerea din domeniul public al UAT Municipiul Craiova în domeniul public al UAT Județul Dolj a imobilului teren în suprafaţă de 4.151 mp (din acte) şi 4.149 mp (din măsurători), situat în Municipiul Craiova, Calea Bucureşti, nr. 24, județul Dolj, identificat cu numărul cadastral 218393, înscris în Cartea Funciară nr. 218393 Craiova. Se declară imobilul mai sus menţionat din bun de interes public local în bun de interes public judeţean”, conform proiectului CJ.
Consiliul județean a stabilit o colaborare cu Universitatea din Craiova, printr-o hotărâre aprobată în luna aprilie, în urma căreia cele două entități vor implementa proiectul care vizează construirea Parcului Tehnologic Universitar IT, în incinta imobilului.
„Prin Hotărârea nr. 117/19.04.2022 a Consiliului Judeţean Dolj s-a aprobat parteneriatul dintre UAT Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj şi Universitatea din Craiova în vederea implementării proiectului „Înfiinţarea unei structuri de afaceri şi specializare inteligentă în domeniul ITC şi Digitalizare în incinta imobilului Parc Tehnologic Universitar IT (bloc S 200)”, care va fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 1 – Competitivitate prin inovare şi întreprinderi dinamice”, mai precizează proiectul.
Consiliul Local (CL) Craiova urmează de asemenea să voteze un proiect privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Craiova a suprafeței aferente de peste 4.100 de metri pătrați, proiect care odată aprobat va sprijini parteneriatul dintre CJ și UCV pentru realizarea Parcului IT.
„Având în vedere intenția UAT jud. Dolj prin Consiliul Județean Dolj de a înființa în parteneriat cu Universitatea din Craiova o structură de afaceri în incinta imobilului parc Tehnologic Universitar IT (bloc 200) și a faptului că imobilul se află amplasat pe un teren aparținând domeniului privat al municipiului Craiova este necesară și oportună inițierea unui proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul privat al Municipiului Craiova în domeniul public al Municipiului Craiova, a imobilului-teren în suprafaţă de 4.151 mp din acte și 4.149 mp din măsurători înscris în CF nr. 218393 Craiova, situat în Craiova, str. Calea București, nr. 24 pe care se va realiza proiectul „Înființarea unei structuri de afaceri și specializare inteligentă în domeniul ITC și Digitalizare””, conform proiectului CL.
Investiția în parcul IT se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro, 40% din sumă fiind asigurată din bugetul CJ, după cum afirma în urmă cu o lună președintele instituției, Cosmin Vasile.
„Punem bazele celui mai ambițios proiect de infrastructură pentru afaceri al Consiliului Județean Dolj, în valoare de aproximativ 25 milioane de euro. În ședința de plen de astăzi, a fost aprobat, prin votul consilierilor județeni, acordul de parteneriat dintre Consiliul Județean Dolj și Universitatea din Craiova în care sunt cuprinse responsabilitățile fiecărei instituții și etapele ce trebuie parcurse pentru transformarea clădirii S200 în cel mai important Parc Tehnologic Universitar IT din regiune. Prin acest protocol de colaborare, ne vom ocupa de toate demersurile legale necesare solicitării finanțării pentru reabilitarea clădirii și dotarea acesteia, cu scopul înființării unei structuri de afaceri și specializare inteligentă. Vom depune acest proiect pentru obținerea fondurilor din Programul Operațional Regional, cu o cofinanțare asumată de Consiliul Județean Dolj de 40%”, spunea Cosmin Vasile.
Blocul S200 a început să prindă formă în urmă cu mai bine de 35 de ani. Structura de rezistență a fost finalizată în anul 1989, lucrările stagnând ani de zile. Inițial acesta trebuia să servească ca bloc de locuinţe colective cu spaţii comerciale la demisol şi parter. Conform UCV, ca urmare a schimbării destinaţiei clădirii, în 2004 a fost realizat proiectul „PARC TEHNOLOGIC UNIVERSITAR IT”, de către S.C. PROIECT S.A. Craiova.
Foto: Facebook/ Consiliul Județean Dolj