sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Forajele pentru viitorul drum expres Târgu Jiu-Craiova, motiv de scandal într-o comună din Gorj

Câţiva localnici din comuna Aninoasa, din judeţul Gorj, s-au opus efectuării de studii geologice pe terenurile lor în vederea întocmirii proiectului tehnic al drumului expres Târgu Jiu – Craiova, notează adevarul.ro. Oamenii s-au arătat nemulţumiţi după ce le-ar fi fost compromise culturile.

Localnicii i-au certat pe lucrători cu privire la faptul că au intrat pe terenurile lor cu echipamentele şi fără acceptul acestora: „Ce căutarăţi aici? Nu puteţi intra pe terenurile oamenilor aşa“. Angajatul de la firma care execută forajele pentru studiile geologice a răspune: „Mie mi s-a spus clar că s-a rezolvat cu accesul. Am primit telefon de la Bucureşti“.

Primarul localităţii Aninoasa, Ilie Petroi, a spus că investiţia va duce la schimbarea în bine a viitorului localităţii şi că oamenii trebuie să înţeleagă impactul pe care l-ar putea avea drumul expres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Când cetăţeanul vrea bani mulţi se supără. Întrebarea ar fi dacă dorim investiţii pentru copiii noştri şi pentru viitorul localităţii ? Oamenii au fost împiedicaţi să efectueze forajele. Trebuie să înţelegem că acest drum va fi benefic pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot judeţul Gorj. Sunt tot felul de oportunişti. Vor bani, terenuri. Una dintre persoanele supărate pe mine mi-a cerut să-i dau terenul primăriei. Oamenii trec pe terenul nostru cu un utilaj, forează şi extrag de acolo o calotă de mici dimensiuni. Ar trebuie să ne bucure că din toate variantele a fost aleasă cea care trece prin localitatea noastră“, a spus edilul, conform sursei citate.

foto: Facebook

Politica