Mai multe percheziții au fost efectuate în Olt și alte județe din țară, într-un dosar în care sunt vizate fapte precum proxenetismul, traficul de carne vie sau spălarea de bani. La nivelul județului Olt, oamenii legii au descins în Slatina. Per total 16 persoane au fost conduse la audieri, fiind totodată confiscate 4 autoturisme, sumele de 36.100 de lei și 2.500 de euro, 24 de telefoane mobile, precum și înscrisuri bancare și contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile. Conform D.I.I.C.O.T. membrii grupului au racolat persoane din medii sociale precare și le obligau să practice prostituția în România și în Germania, Olanda, Elveția sau Italia.
„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 până în prezent, pe raza localităților Tunari și Otopeni, județul Ilfov, a acţionat un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Membrii grupului au racolat persoane vătămate din medii sociale precare în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, în România și în Europa de Vest, respectiv, Germania, Olanda, Elveția sau Italia. Inițial, recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat prin inducere în eroare, prin promisiunea obținerii unor importante sume de bani într-un termen relativ scurt, în scopul întemeierii unei familii. Ulterior, pe parcursul desfășurării activităților infracționale, în scopul continuării practicării prostituției, membrii grupului infracțional organizat au utilizat diferite metode de manipulare și constrângere, atât morală, cât și fizică, mai ales în momentele în care persoanele vătămate intenționau să înceteze activitatea de practicare a prostituției”, conform comunicatului D.I.I.C.O.T.
Procurorii mai spun că racolarea clienților s-a realizat prin crearea și publicarea unor anunțuri specifice pe anumite site-uri de profil, iar persoanele vătămate au fost cazate în spații adecvate desfăşurării acestei activităţi ori au fost transportate de către membrii grupării la locuințele clienților.
„Până în prezent au fost identificate 21 de persoane vătămate exploatate de grupul infracțional organizat. Sumele de bani care au fost obținute din exploatarea persoanelor vătămate, în cuantum de aproximativ 500.000 euro, au fost transferate de către membrii grupării în România prin intermediul serviciilor internaționale de transfer monedă ori au fost aduse personal sau de către anumite persoane din anturajul acestora”, se mai arată în comunicat.