luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un gard permanent de peste 5 metri, ridicat de Polonia la frontiera sa cu Belarusul 

Polonia a fortificat până în prezent circa 60 de kilometri din frontiera sa cu Belarusul printr-o barieră permanentă, a anunţat poliţia de frontieră poloneză, transmite sâmbătă dpa. Lucrările urmează să se încheie până la sfârşitul lui iunie.

Frontiera polono-belarusă are 418 de kilometri lungime, din care 186 de kilometri de graniţă terestră. Vara şi toamna trecută, situaţia la graniţa terestră a fost tensionată, în condiţiile în care mii de oameni au încercat să pătrundă ilegal pe acolo în UE.

Uniunea Europeană l-a acuzat cu acea ocazie pe preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, că a adus intenţionat migranţi din regiuni aflate în criză la frontiera externă a UE pentru a pune presiune pe Occident, conform Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ultimele săptămâni au crescut şi încercările de a trece fraudulos frontiera polono-belarusă, notează dpa. Vineri, 76 de persoane au încercat să intre în Polonia dinspre Belarus, potrivit vameşilor.

Militarii au ridicat încă din august 2021 un gard provizoriu pe secţiunile terestre ale frontierei comune pentru a îngreuna tentativele de trecere a graniţei. Acest gard dotat cu sârmă ghimpată are 2,5 metri înălţime.

De la sfârşitul lui ianuarie, gardul provizoriu a fost înlocuit cu o barieră permanentă de 5,5 metri înălţime, echipată cu senzori de mişcare şi cu camere video.

Foto: Captură video/Twitter

Politica