luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Poetul Serafim Dumitru, peste 70 de ani de poezie

Poetul de 97 de ani, colonelul Serafim Dumitru își continuă opera, inspirația acestuia pentru poezie părând să nu dispară odată cu înaintarea în vârstă. De la dorul de casă și până la cei 62 de ani de relație cu persoana iubită, poetul a găsit mereu motivație pentru scris.

Născut în anul 1925 într-o comună din Mehedinți, poetul a scris 35 de cărți, dintre care 25 de volume de poezie. Având ca motto titlul „Din gândurile mele”, volumele de poezie scrise de către poet, definesc mai multe concepte.

„Cărțile poartă motto-ul „Din gândurile mele” și cuprind poezii de amor, dar și istorice cu scene dramatice și poeme filosofice din Istoria Antică cu versuri armonioase și captivante pentru cititorii de poezie”, spune artistul Serafim Dumitru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă viață și țară, dar și a persoanelor dragi cunoscute de-a lungul timpului, printre care și muza care l-a inspirat cel mai profund, pare că stau la baza creațiilor artistului.
„Artistul cântă cu pasiune și înflăcărare iubirea de viață, a persoanei dragi pe care o adoră și o definește „O floare între flori”, căreia i-a dedicat un șir de poezii ca sentiment sublim al iubirii pe pământ, slăvind dragostea de țară, a gloriei străbune, apărată cu sângele vărsat de oastea română, care a luptat cu vitejie împotriva păgânilor”, a spus poetul.
Artistul a început să scrie la vârsta de 25 de ani, când a plecat să-și urmeze cariera în slujba țării, primele versuri izvorând din dorul de casă și de părinți.

„Am început să scriu poezii de la vârsta de 25 de ani. Eram plecat de acasă şi eram şef de post în comuna Locusteni, judeţul Dolj. Acolo am întâlnit pe viitoarea mea soţie care era cadru didactic, profesoară la şcoală, şi din discuţii în discuţii i-am propus căsătoria, a acceptat şi am dus viaţa timp de 62 de ani”, a spus Serafim Dumitru.

Iubita, despre care poetul nu se ferește să amintească de fiecare dată când are ocazia, i-a fost muză timp de 60 ani, artistul dedicându-i o mare parte dintre scrierile sale.

„În privința persoanei iubite, autorul susține că este aleasă în calea vieții de soartă, lăsând să se înțeleagă că fiecare suflet are povestea lui, iar destinul nu este de ocolit, fiind mai tare decât viața omului”, a mai spus poetul, care a adăugat în acest sens că primul volum de poezie s-a intitulat „Șireata” și se referă la soartă: „Omul are a lui soartă, Dar nu știe ce-l așteaptă, Zile negre ori senine, De-o fi rău, sau o fi bine”.
Deși din 2012, artistul a rămas singur, soția încetându-i din viață, scrierile inspirate din marea sa poveste de dragoste nu au încetat să dispară.
„Nu am uitat persoana iubită cu care am trăit 62 de ani, însă în 2012 m-a părăsit şi am rămas singur. Această singurătate pe care eu o consider o teroare a vieţii omului pe pământ m-a măcinat. Sub această teroare, sub acest imperiu al singurătăţii şi al durerii sufleteşti scriu în continuare poezii pe care le dedic soţiei mele”, a spus poetul.

În afară de volumele de poezie dedicate și inspirate de iubită, poetul are mai multe poezii cu tematică istorică, în care vorbește despre țară și luptă, dar și poezii care duc departe, în antichitate, unde face referire la nume precum Platon, Heraclit sau Democrit. Nici temele religioase nu lipsesc din scrierile acestuia.

Dumitru Serafim s-a născut la 31.03.1925 în satul Bahna, comuna Vârciorova, judeţul Mehedinţi. A absolvit gimnaziul din Orşova, liceul din Caransebeş, a fost învăţător în comuna natală, secretar la Şcoala Militară Arad, şef de post în comuna Locusteni şi profesor la Şcoala Militară Oradea.

Anul acesta, de ziua sa, pe 31 martie, Serafim Dumitru a fost sărbătorit de către Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, care i-a dedicat o expoziție cu lucrările scoase de-a lungul timpului. Artistul a declarat despre eveniment că „a fost o mare surpriză și o mare bucurie la amurgul vieții trăite”.

Politica