marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Centuri ocolitoare pentru 3 localități din județul Gorj

Trei variante ocolitoare vor fi construite în orașele Motru, Bumbești-Jiu, dar și comuna Bălești. Investiția se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro și va fi făcută din fonduri europene. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, anunță că traseele celor 3 șosele ocolitoare au fost deja identificate.

Consiliul Județean Gorj se va ocupa de studiul de fezabilitate, de proiectul tehnic și realizarea efectivă a lucrărilor. Între timp, CNAIR ar rămâne cu partea de exproprieri.

Comisia Europeană, împreună cu Ministerul Transporturilor, au luat decizia, anul trecut, de a interveni, în anumite localități în care traficul este foarte aglomerat, pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din acele localități, astfel că în județul Gorj s-a identificat necesitatea de a se realiza 3 variante ocolitoare pentru municipiul Motru, orașul Bumbești-Jiu și comuna Bălești. Conform discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai CNAIR-ului, s-a luat decizia ca noi, cei de la Consiliul Județean Gorj, având în vedere experiența departamentului tehnic, să realizăm studiul de fezabilitate, după care CNAIR-ul să se ocupe de partea de exproprieri, urmând ca, ulterior, Consiliul Județean Gorj să se ocupe de proiectul tehnic și realizarea efectivă a lucrărilor. Investițiile sunt finanțate sută la sută din fonduri europene. Ca și traseu, cele 3 variante ocolitoare sunt identificate. Centura Băleștiului va avea o lungime de 5 kilometri, urmată de cea de la Bumbești-Jiu- 3,5 kilometri și cea de la Motru- de circa 2 kilometri. Cele 3 variante ocolitoare sunt evaluate la aproximativ 20 de milioane de euro”, a spus Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, conform gorjonline.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: gorjonline.ro

Politica