Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a aflat miercuri într-o vizită în Ucraina, împreună cu alţi doi oficiali, preşedinţi ai parlamentelor din alte două ţări europene. Este vorba de șefi ai parlamentului din Macedonia și Elveția.
Potrivit unei postări pe twitter a președintelui Radei ucrainene, oficialii au văzut cu ochii lor ce s-a întâmplat în Hostomel și Irpin.
Șeful Senatului s-a întâlnit miercuri și cu președintele Ucrainei.
„Am susținut un discurs în cadrul Congresului autorităților locale și regionale, prezidat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unde a fost prezent și prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
Potrivit lui Florin Cîțu, vizita în Ucraina a fost planificată încă de la începutul lunii aprilie și a avut ca subiecte principale atrocitățile comise de forțele armate ruse în Ucraina și planul de reconstrucție a țării după război.
Plecarea lui Cîțu în Ucraina a avut loc loc în contextul în care în urmă cu o zi premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au aflat în vizită oficială la Kiev și s-au întâlnit cu președintele Vlodomir Zelenski.
Inițial, în urmă cu două săptămâni a fost anunțată o vizită oficială în Ucraina, la Kiev pe data de 27 aprilie a președinților celor două Camere ale Parlamentului, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, scrie hotnews.ro
Pe 26 aprilie, premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților au anunțat presa că au fost în capitala Ucrainei și au postat poze cu vizita efectuată.
Foto: Facebook/Florin Cîţu