miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Stația de sortare de la Mofleni a fost pusă în funcțiune

Ziua de 1 aprilie n-a mai reprezentat o glumă în ceea ce privește stația de sortare a deșeurilor situată în Mofleni. Stația a fost pusă în funcțiune, iar în primele 3 zile au fost sortate aproximativ 50 de tone de deșeuri.

Începând cu 1 aprilie, stația de sortare de la Mofleni și-a început activitatea. Cu ocazia inaugurării, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Vasile a vizitat stația de la periferia orașului și a vorbit despre investiția care face parte din Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), proiect de peste 53 de milioane de euro. Acesta a precizat că stația poate procesa 140 de tone de deșeuri pe zi și va asigura procesarea materialelor reciclabile colectate din întregul județ.

„Este o investiție pe care Consiliul Județean Dolj a realizat-o prin intermediul fondurilor europene, în cadrul proiectului «Sistem de management integrat al deșeurilor», în valoare de peste 53 de milioane de euro, fiind o componentă esențială a acestuia. Trebuie menționat faptul că dezvoltarea celor două stații, de sortare și de compostare, de la Mofleni reprezintă unul dintre cele 7 contracte semnate în cadrul demersului nostru, valoarea totală a lucrărilor în acest caz ajungând la aproape 10 milioane de euro. Până în prezent, au fost parcurse o serie de proceduri: avize de mediu, studii de impact, studii privind sănătatea publică, la care se adaugă recrutarea și instruirea personalului sau contractele cu terții. La 1 aprilie, pentru stația de sortare a fost emis ordinul de începere a activității, iar primele 22 de unități administrativ-teritoriale aduc deja aici deșeurile reciclabile. Pentru celelalte, așteptăm ca fiecare dintre consiliile locale să adopte hotărâri, astfel încât să putem să le preluăm. Marcăm un pas important pe care am reușit să-l facem prin operaționalizarea acestei stații de sortare a deșeurilor reciclabile de la Mofleni, care va fi gestionată de către Direcția Județeană de Servicii Publice și Utilități, din subordinea CJ Dolj. Absolut toate materialele care sunt sortate aici urmează a fi valorificate către reciclatorii finali. Este cea mai mare stație din Oltenia și are o capacitate de procesare de 140 de tone pe zi”, a declarat președintele CJ, Cosmin Vasile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prezent la eveniment, Aurel Dincă, Directorul Direcției Publice și Utilități a Consiliului Județean Dolj, a menționat că la acest moment sortarea se face în paralel cu cea a IRIDEX-ului, dar că din estimări, până la sfârșitul lunii, sortarea se va face numai la Mofleni.

„În momentul în care toate UAT-urile vor da hotărâri și vor schimba fluxul, aici va veni tot reciclabilul din județul Dolj. Până atunci, se va lucra în paralel. Estimăm că spre sfârșitul acestei luni se va sorta numai aici. În ceea ce privește stația de compost suntem în faza de elaborare a tarifelor, după care vom merge în ședința de Consiliu Județean pentru aprobarea acestora”, a declarat Aurel Dincă.
Reprezentanții CJ Dolj au menționat și că în cadrul proiectului implementat de CJ Dolj cu finanțare europeană, au fost construite 4 stații de transfer al deșeurilor (Calafat, Filiași, Dobrești și Băilești), 2 stații pentru compostarea deșeurilor biodegradabile (Calafat și Mofleni – Craiova), precum și stația de sortare a deșeurilor reciclabile, care a fost dimensionată pentru o capacitate de prelucrare de 44.000 de tone pe an.

Politica