luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Americanii, avertizați să nu meargă în Ucraina sau Rusia. ”Riscați să fiți hărțuiți sau chiar arestați”

Departamentul de Stat al SUA a avertizat cetățenii americani să nu călătorească în Ucraina sau Rusia, întrucât riscă să fie hărțuiți sau chiar arestați, iar capacitatea Ambasadei SUA din cele două state de a-și ajuta cetățenii este limitată, scrie hotnews.ro

„Nu călătoriți în Rusia din cauza invaziei neprovocate și nejustificate a Ucrainei de către forțele militare ruse, a potențialului de hărțuire la adresa cetățenilor americani de către oficialii ruși, inclusiv a riscului de plasare în detenție. Există riscul aplicării arbitrare a legilor locale, zborurile în și din Rusia sunt limitate, iar capacitatea Ambasadei SUA de a ajuta cetățenii americani e limitată”, se arată în mesajul transmis.

Cetățenii americani ar trebui să știe de asemenea că cardurile de credit și de debit americane nu mai funcționează în Rusia, iar opțiunile de transfer electronic de fonduri din Statele Unite sunt extrem de limitate ca urmare a sancțiunilor impuse băncilor ruse.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Opțiunile privind zboruri comerciale sau rute terestre cu mașina și autobuzul sunt limitate, dar încă există.

”Dacă doriți să plecați din Rusia, ar trebui să faceți aranjamente pe cont propriu cât mai curând posibil. Ambasada SUA are limitări severe în ceea ce privește capacitatea de a ajuta cetățenii americani, iar condițiile, inclusiv opțiunile de transport, pot deveni brusc și mai limitate. Cetățenii americani care pot pleca din Rusia în altă țară și au nevoie de asistență de urgență la sosire pot contacta ambasada sau consulatul SUA din acea țară.

Din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia, un număr tot mai mare de companii aeriene anulează zborurile către și dinspre Rusia, iar numeroase țări și-au închis spațiul aerian companiilor aeriene ruse. În plus, spațiul aerian din sudul Rusiei este restricționat, iar o serie de aeroporturi din zonă s-au închis. Cetățenii americani aflați în districtele Federației Ruse care se învecinează imediat cu Ucraina sau care se gândesc să călătorească în acestea ar trebui să fie conștienți de faptul că situația de-a lungul frontierei este periculoasă și imprevizibilă.

Nu călătoriți în Caucazul de Nord, inclusiv Cecenia și Muntele Elbrus, din cauza terorismului, răpirilor și riscului de tulburări civile. De asemenea, evitați Crimeea din cauza ocupării teritoriului ucrainean de către Rusia și a abuzurilor din partea autorităților”, se mai a arată în mesaj.

Serviciile de securitate ruse au arestat cetățeni americani sub acuzații false, au identificat cetățeni americani din Rusia pe care i-au arestat fără a le oferi un tratament echitabil și transparent și i-au condamnat în procese secrete și/sau fără a li se permite să prezinte dovezi credibile. Oficialii ruși ar putea întârzia în mod nejustificat asistența consulară a SUA pentru cetățenii americani.

De asemenea, în mesaj se mai arată că autoritățile ruse aplică în mod arbitrar legile locale împotriva lucrătorilor religioși americani și deschid anchete penale dubioase împotriva acestora. Serviciile de securitate ruse aplică arbitrar legile locale pentru a viza organizațiile străine și internaționale pe care le consideră „indezirabile”.

Este posibil ca autoritățile ruse să nu notifice Ambasada SUA cu privire la detenția unui cetățean american, iar accesul consular la deținuți poate fi refuzat sau întârziat grav.

”Rusia aplică restricții speciale pentru cetățenii cu dublă cetățenie SUA-Rusă și poate refuza să recunoască cetățenia americană a cetățenilor cu dublă cetățenie, interzicându-le accesul la asistența consulară a SUA și împiedicând plecarea acestora din Rusia.

Drepturile la întrunire pașnică și libertatea de exprimare nu sunt garantate în Rusia, iar cetățenii americani ar trebui să evite orice proteste politice sau sociale.”

Politica