Simularea examenului de Bacalaureat 2022 a continuat marți cu proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie.
În urma finalizării probei s-au centralizat următoarele date:
- 3872 elevi așteptați să susțină proba (învățământ zi)
- 82,41% – procentul de prezență al elevilor (3191 prezenți; 681 absenți)
”Cel mai ridicat procent de prezență a fost înregistrat la Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” Craiova și Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova unde procentul de prezentă este de 100%”, se arată în comunicatul ISJ Dolj.
Proba a început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, s-au distribuit subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Simularea națională va continua mâine, 30 martie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.