duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Noi negocieri față în față între Rusia şi Ucraina. Cele două delegații se întâlnesc la Istanbul

Delegațiile rusă și ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuții față în față după mai bine de două săptămâni. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității.

Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Delegaţia ucraineană este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei, scrie digi24.ro

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei: „Sfătuiesc pe oricine merge la negocieri cu Federația Rusă să nu mănânce și să nu bea nimic. Și, de preferință, să evite să atingă orice suprafață. Asta în primul rând.

În al doilea rând, toate aceste povești – că cineva a auzit ceva pe undeva, că spun niște surse – sunt multe de acest fel, pentru că toată lumea este însetată de vești, de senzațional.

Planul minimal este, în primul rând, să obținem chestiuni umanitare, iar cel maximal este să obținem încetarea focului și un acord de durată asupra acestuia.

Președintele Ucrainei a dat instrucțiuni clare delegației noastre: nu negociem oamenii, pământul sau suveranitatea. Acestea nu sunt subiect de negociere. Aici, poziția noastră este beton armat, susținută de dreptul internațional și de forțele armate ale Ucrainei, de sancțiuni internaționale care au fost aplicate Rusiei și de armele care ne-au fost date pentru a descuraja agresorul”.

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc, Tayyip Erdogan, au convenit duminică într-o convorbire telefonică ca negocierile să aibă loc la Istanbul. Erdogan şi Putin au discutat despre „cea mai recentă situaţie din războiul Rusia-Ucraina” şi despre eforturile de negociere dintre Rusia şi Ucraina.

„În timpul întâlnirii, preşedintele Erdogan a subliniat necesitatea încetării focului şi stabilirii păcii între Rusia şi Ucraina cât mai curând posibil şi îmbunătăţirii situaţiei umanitare din regiune şi a afirmat că Turcia va continua să contribuie în orice mod posibil pe parcursul acestui proces”, se arată în comunicatul Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că o eventuală întâlnire a preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski ar fi „contraproductivă”.

„Preşedintele Vladimir Putin a spus că nu ar refuza niciodată o întâlnire cu Zelenski, dar este necesar ca această întâlnire să fie bine pregătită. Conflictul din Ucraina s-a agravat în ultimii ani, s-au acumulat multe probleme. Eu cred că o astfel de întâlnire ar fi contraproductivă”, a subliniat Serghei Lavrov, citat de cotidianul Le Monde.

Politica