O tânără de 32 ani din Craiova a fost prinsă, ieri seara, de polițiștii rutieri pe strada Eustațiu Stoenescu din Craiova în timp ce conducea băută și drogată.
Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Dolj, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, femeia a fost testată cu aparatul Drugtest, care a indicat o valoare pozitivă, fiind condusă la spital pentru prelevarea de probe biologice.
Potrivit sursei citate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate, urmand ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.