Comisia Europeană a anunţat că de marţi începe să se aplice Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP), care a fost adoptat în 2019, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar şi disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetăţenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP, care este o parte esenţială a Planului de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital, va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice şi ocupaţionale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel naţional.
Odată cu aplicarea acestui sistem, persoanele care economisesc pentru pensie vor avea mai multe posibilităţi de alegere şi vor beneficia de avantajele unei concurenţe sporite şi de o transparenţă şi o flexibilitate mai mari în ceea ce priveşte opţiunile de produse. Furnizorii de PEPP vor beneficia de o piaţă unică reală şi de o distribuţie transfrontalieră facilitată, care le va permite să pună în comun active şi să creeze economii de scară.
În acelaşi timp, PEPP va contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va aduce beneficii în materie de investiţii şi creştere economică în UE, conform Agerpres.
”Cu acest nou cadru pentru un produs paneuropean de pensii personale, oamenii vor avea mai multe opţiuni de a economisi pentru pensie şi se vor bucura de garanţii puternice în materie de protecţie a consumatorilor. Venind în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generaţiei mai tinere de astăzi şi le permite oamenilor să îşi planifice mai bine viitorul”, a declarat Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.
Propunerea Comisiei din iunie 2017 privind PEPP face parte din Planul de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital, scrie digi24.ro Regulamentul privind PEPP a fost convenit şi adoptat la 25 iulie 2019 cu scopul de a contribui la crearea unei pieţe interne a pensiilor personale, sporind posibilităţile furnizorilor de a oferi produse de pensii personale la nivel transfrontalier şi oferindu-le consumatorilor o alternativă competitivă de a economisi pentru pensie.