sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

După ce Rotaru a spus că bate tot, echipa lui s-a împotmolit într-o comună ilfoveană!

Veteranii voluntari Budescu și Nemec l-au readus cu picioarele pe pământ pe patronul CSU Craiova

Înainte de meciul de la Voluntari, Rotaru era sigur că echipa lui poate bate tot până la final: „Nu avem șanse la titlu, dar avem șanse să câștigăm toate meciurile până la final. Locul 2 e și posibil și probabil. Dacă ne câștigăm meciurile, sută la sută locul 2 e al nostru”.
La cum au stat lucrurile pe teren, pare că patronul oltenilor trăiește într-o lume onirică. L-au adus cu picioarele pe pământ gafeorul de serviciu Vladimir Screciu, căruia tocmai ce i-a fost prelungit contractul până în 2027 – cu un autogol și o pasă de gol pentru adversari, dar și veteranii voluntari Budescu și Nemec, care au împreună 69 de ani. Oltenii au fost bătuți de ilfoveni cu 3-1!
După meci, patronul Rotaru nu a mai intrat în cadrele TV și nici prin telefon la emisiuni, ci l-a însărcinat pe președintele Cârțu să scoată castanele.
„A fost o partidă de care sunt dezamăgit, ne propusesem altceva. Înfrângerea asta a fost pe aceleași coordonate precum cele anterioare. Cadouri, am primit gol rapid, nici n-am intrat bine în meci. Apoi egalitatea a durat doar un minut sau două. Reghe analizează ce s-a greșit la goluri. Dar e clar, ne uităm și vedem că am primit goluri facile. Avem probleme când avem handicap pe tabelă și trebuie să alergăm după gol. Nu vreau să fac comentarii, să se spună apoi că l-a atacat Cârțu pe Pigliacelli. Dar e un gol care putea fi evitat. Să nu insultăm inteligența oamenilor, să mai spunem că luptăm pentru locul unu, dar pentru locul doi încă se joacă. Avem timp să recuperăm terenul pierdut în această seară”, a spus președintele oltenilor la Fotbal Club.
Supărat a fost și unul dintre artizanii înfrângerii, Laurențiu Reghecampf: „Explicații ar fi multe. În primul rând am făcut trei cadouri. Un autogol, golul doi, nu rămânem până la capăt cu omul, iar golul 3, la fel, pasă greșită la mijlocul terenului. Atitudinea, mult sub așteptările mele. Trebuia să facem altceva, dar se întâmplă. Sper să trecem peste acest meci slab pe care l-am făcut. Nu cred că a existat o relaxare, dar e dificil să joci împotriva unei echipe care se apără cu tot colectivul, dar ăsta e jocul lor, știam acest lucru. Dar e greu să revii când îți dai autogol. Egalăm, 1-1, o fază fixă, nu stăm până la capăt cu omul, 2-1, după care o pasă greșită și 3-1”.
Așadar, în ochii diriguitorilor, Screciu și Pigliacelli sunt responsabilii de înfrângerea care a făcut ca diferența față de CFR Cluj să crească la 12 puncte.

Politica