Furnizorii de gaze naturale vor avea obligaţia ca, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2022, să constituie în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii şi siguranţei în alimentarea clienţilor săi finali sau asigurarea consumului propriu şi suportabilităţii preţului de către aceştia, potrivit proiectului de Ordonanţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, relatează Agerpres.
Conform documentului, întreaga cantitate de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET client direct trebuie să reprezinte minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliul propriu/consumului propriu.
De asemenea, furnizorii de gaze naturale/PET clienţi direcţi trebuie să înmagazineze gazele naturale în nume propriu, prin încheierea de contracte de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu unul dintre titularii licenţei de operare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi/sau prin încheierea, până la data de 31 octombrie, de contracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect cantităţi de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, înmagazinate de un alt furnizor de gaze naturale. Totodată, pot parafa contracte de mandat cu un alt furnizor, în vederea înmagazinării gazelor naturale.
Proiectul de Ordonanţă menţine măsura impozitării cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, exceptate fiind capacităţile de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentului act normativ. Această măsură a fost introdusă în noiembrie anul trecut pentru producătorii de energie electrică şi în anii anteriori pentru cei de gaze naturale.
Actul normativ prevede faptul că toate cantităţile de energie electrică ce vor fi vândute de către producătorii de energie electrică aflaţi în portofoliul statului român şi titularii de acorduri petroliere care produc energie electrică nu vor fi luate în considerare la calculul venitului suplimentar.
Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă la un preţ stabilit de Guvern cantităţile de gaze rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizorii clienţilor casnici şi ai producătorilor de energie termică sau direct către aceştia.