marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Cea mai puternică rachetă NASA ajunge pe rampa de lansare pentru primele teste statice

Sistemul SLS (Space Launch System) a NASA, de 100 de metri înălțime, a fost scos în premieră din hangar și este dus cu o platformă transportoare gigantică spre o rampă de lansare, din Kennedy Space Center, Florida, pentru primele teste statice. Călătoria a început la ora locală 18 și ar trebui să se încheie la ora 5 (11, ora României). Este prima oară când gigantica rachetă poate fi văzută întreagă, pe o rampă de lansare.

Programul are mulți ani de întârziere și este criticat pentru costurile uriașe, estimările fiind că bugetul necesar pentru cinci ani din programul Artemis este de 53 miliarde dolari.

Sistemul SLS, construit în principal de Boeing, ar fi trebuit să efectueze în 2017 primul său zbor, dar iată că abia la vară s-ar putea întâmpla asta, scrie science.hotnews.ro SLS este mândria NASA, dar o serie de voci din SUA și-au înăsprit criticile la adresa proiectului, două fiind obiecțiile principale: durează prea mult și costă prea mult.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spre exemplu, un raport de audit publicat la final de 2021 estima că fiecare dintre primele trei lansări va costa 4,1 miliarde dolari. Mai mult, calculele arătau că bugetul necesar pentru programul Artemis între 2021 și 2025 este de 53 miliarde dolari.

Artemis este programul care-și propune să readucă oameni pe Lună, pentru prima oară din 1972, iar de data aceasta printre cei care vor ajunge acolo se va număra și o femeie, dar și o persoană de culoare.

Misiunea Artemis 1 va consta în trimiterea modulului Orion într-o călătorie în jurul Lunii, fără echipaj uman. Se estimează că la vară se va întâmpla lansarea, deși cei mai optimiști spun că ar putea fi în mai sau iunie. Pesimiștii spun că lansarea va fi spre final de an.

Racheta SLS va permite trimiterea unor sarcini utile cuprinse între 27 și 46 de tone pe orbita lunară, în timp ce racheta Ariane 5 permite trimiterea de sarcini de 5 – 10 tone pe orbita joasă.

Criticii mai spun că este foarte posibil ca noi probleme tehnice să apară, iar termenul realist pentru ca oamenii să ajungă pe Lună ar fi 2026, sau chiar mai târziu. Până acum doi ani se dădea ca aproape sigur termenul 2024.

După ce ajunge la rampă, nu vor urma imediat lucruri spectaculoase. Vor urma teste statice, ceea ce în limbaj de specialitate se numește „wet dress rehearsal” Practic vor fi umplute rezervoarele cu combustibil și se va face o numărătoare în genul celei dinaintea lansării, dar NU va fi și o lansare. Aceste teste statice ar trebui să fie efectuate pe 3 aprilie.

Politica