Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova managerul. Geo Dinescu o va înlocui pe Adriana Teodorescu, cea care a condus instituția de mai bine de 9 ani.
„Pentru noi primăvara începe altfel, cu toate bune, așa cum trebuie să înceapă, cu un nou suflu în teatru. Știrea ar fi că se face o preluare, împotriva aparențelor de mandat. După 9 ani de conducere a mea, aici, la Teatrul Colibri, după 25 de ani de lucru în teatru, mă bucur foarte mult să revin la meseria mea, cea de secretar literar și privim înapoi cu mândrie, iar vestea cea mai bună este că începând de acum câteva zile, chiar dacă este oficial manager interimar, actrița Geo Dinescu, colega și prietena mea, preia din ceea ce înseamnă responsabilitățile și greutatea pe care trebuie s-o ducă un manager.
Cu toată echipa Teatrului Colibri, cu tot ce înseamnă susținerea autorităților tutelare, cu tot valul de simpatie al publicului pe care îl are și pe care și l-a construit în anii de când e la Teatrul Colibri, timid, sporadic din 2014, concret și din ce în ce mai mult până în zilele noastre. Mă bucur din suflet că suntem în această echipă, aceasta fiind mult mai puternică acum și va fi și mai puternică. Lucruri mult mai bune și mult mai frumoase se vor întâmpla și cred ca misiunea mea este alta de acum înainte, aceea de a sprijini teatrul și de a veni cu idei de care n-am dus niciodată lipsă, dar pe care n-am putut să le duc la bun sfârșit, decât pe unele parțial. A fost foarte foarte mult de muncă. Mă bucur foarte mult că proiectele construite împreună sunt duse mai departe și vor fi îmbunătățite. Eu nu plec din teatru”, a spus Adriana Teodorescu.
Geo nu renunță la scenă, chiar dacă preia o funcție de conducere: „Ne știm din festival și din evenimentele pe care le-am avut la teatru. Este o responsabilitate foarte mare pe care o am acum pe umeri. Ceea ce pot să spun este că echipa nu se va schimba. Proiectele pe care Adriana le-a început vor continua. Nu voi renunța la scenă. Scena este viața mea. Atelierele vor continua. Voi face în continuare ateliere. Deci nu va fi o schimbare majoră”, a spus managerul interimar, Geo Dinescu.
Teatrul pentru copii și tineret Colibri organizează și anul acesta Săptămâna Teatrului, proiect ajuns la cea de-a IX-a ediție și îi invită pe craioveni să se bucure de spectacole, ateliere de creație, Porți Deschise, expoziții, celebrând astfel cele trei mari sărbători: Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret – 20 martie, Ziua Internațională a Marionetiştilor şi Păpuşarilor – 21 martie şi Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie.
Săptămâna Teatrului se sărbătorește la Teatrul Colibri din anul 2014. În 2017, organizațiile ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetiştilor) și ITI (Institutul Internațional de Teatru) au reunit cele trei mai sărbători sub genericul Săptămâna Mondială a Teatrului.
În atmosfera de sărbătoare vom intra încă de sâmbătă, 19 martie 2022, cu spectacolul „Fata babei și
fata moșneagului“, programat la ora 18:00, dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, regia Todor Valov, scenografia Stefka Kyuvlieva, muzica Alin Macovei – Moraru. În distribuție: Oana Stancu, Alis Ianoş, Geo Dinescu, Ionica Dobrescu, Marin Fagu, Adriana Ioncu, Daniel Mirea.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Startul Săptămânii Teatrului va fi dat duminică, 20 martie, când celebrăm Ziua Internațională a Teatrului pentru copii și tineret.
PROGRAM SĂPTĂMÂNA TEATRULUI
Duminică, 20 martie – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TEATRULUI PENTRU COPII ȘI TINERET – ASSITEJ
- Spectacol – De-aș fi Scufița Roșie, ora 11:00
- Vernisaj expoziție Schițe și povești, ora 12:00, Sala Studio
- Serbare Atelierele FabriciiDePoveștiElectroColibri, ora 13:00
Luni, 21 martie – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MARIONETIȘTILOR – UNIMA & ZIUA OLTENIEI - Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Păpușile spun povești, orele 11:00 – 18:00 (publicul curios va avea ocazia să mânuiască pentru prima
dată o marionetă și pentru câteva minute să se transforme în actori păpușari) - Atelier Prima mea marionetă (copiii învață să construiască marionete din materiale reciclabile), ora
18:00, Foyer actori, coord. Andreea Melinescu (25 participanți)
Link înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdyFcfg9u4fCw7guIJZR2rWQYfJ1e9Ggq9 FxucBByWQ- qXZw/viewform
Marți, 22 martie - Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Păpușile spun povești, orele 11:00 – 18:00 (publicul curios va avea ocazia să mânuiască pentru prima
dată o marionetă și pentru câteva minute să se transforme în actori păpușari) - Ne jucăm la teatru, ora 18:00, Sala Oglinzilor, coord. Laura Pumnea (20 participanți)
Link înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfsnFMTAaTp5GbQCTxFcjxgDDamXqVMSMj4eCyiWQ HfRcjiTw/viewform
Miercuri, 23 martie
- Spectacol – De-a capra cu trei iezi, ora 10:30
- Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Cutia cu povești cu Marin Fagu, teatru pentru o persoană (6 minute), orele 17:00 – 18:00, Foyer
- Păpușile spun povești, orele 11:00 – 18:00 (publicul curios va avea ocazia să mânuiască pentru prima
dată o marionetă și pentru câteva minute să se transforme în actori păpușari)
Joi, 24 martie - Spectacol – Prietenii motanului încălțat, ora 10:30
- Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Cutia cu povești cu Marin Fagu, teatru pentru o persoană (6 minute), orele 17:00 – 18:00, Foyer
- Păpușile spun povești, orele 11:00 – 18:00 (publicul curios va avea ocazia să mânuiască pentru prima dată o marionetă și pentru câteva minute să se transforme în actori păpușari)
Vineri, 25 martie
- Spectacol – Invitație la joacă, ora 10:30
- Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Ne jucăm la teatru, ora 18:00, Sala Oglinzilor, coord. Laura Pumnea (20 participanți)
Link înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScU8i-Cw2X-E- 7exz5pHyNH0PUEwJ7YMAOQZvrxpAmRdsw9Gg/viewform
Sâmbătă, 26 martie - Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Spectacol – Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, ora 18:00
Duminică, 27 martie – ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI – ITI - Spectacol – Prințul Broască, ora 11:00
- Expoziția Schițe și povești, orele 11:00 – 18:00, Sala Studio
- Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00