Consiliul Uniunii Europene a definitivat, luni seară, procedura de aprobare a setului de sancţiuni suplimentare propuse vineri de Comisia Europeană împotriva Rusiei, anunţă Preşedinţia franceză a instituţiei europene.
„Consiliul UE a aprobat al patrulea set de sancţiuni în coordonare cu partenerii noştri internaţionali, vizând persoane şi entităţi implicate în agresiunea contra Ucrainei, precum şi sectoare ale economiei ruse. Măsurile vor intra în vigoare după publicarea deciziei în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Consiliul UE a aprobat şi o declaraţie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pe tema agresiunii ruse contra Ucrainei prin care se suspendă acordarea clauzei celei mai favorizate naţiuni Rusiei şi candidatura Belarusului”, anunţă Preşedinţia franceză a Consiliului UE, conform unui comunicat vizualizat de Mediafax.
Comisia Europeană a anunţat, vineri seară, aplicarea de noi sancţiuni contra Rusiei, în coordonare cu Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7), prin retragerea statutului „celei mai favorizate naţiuni”, blocarea activelor elitelor ruse, a exporturilor produselor de lux şi a criptomonedelor.
„Invazia nemiloasă a Rusiei în Ucraina continuă. Civilii sunt atacaţi neîncetat, inclusiv şcolile, blocurile de locuit şi spitalele. Şi, în pofida propunerilor repetate ale părţii ucrainene, Rusia nu a manifestat voinţa de a se implica serios în negocieri pentru o soluţie diplomatică. În schimb, auzim doar minciuni şi acuzaţii false. În mod cinic, coridoarele umanitare fie nu se deschid, fie sunt bombardate de armata rusă imediat după anunţarea creării acestora. În acest context, astăzi, Uniunea Europerană şi partenerii din G7 continuă acţiunile coordonate pentru intensificarea presiunilor economice asupra Kremlinului. Cele trei serii de sancţiuni masive adoptate deja şi extinderea scopului acestora săptămâna aceasta au afectat foarte dur economia Rusiei. (…) Mâine vom adopta o nouă serie de măsuri pentru a izola Rusia şi mai mult, pentru blocarea resurselor folosite în acest război barbar”, a anunţat vineri Comisia Europeană.