joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Denumirile peiorative ca ”pletos” sau ”cocalar”, pe care statul român le-a folosit la recensământ la adresa romilor, eliminate

Platforma civică Aresel a transmis, luni, că recensământul organizat de autoritățile din România în 2022 aduce două noutăți ca urmare a eforturilor făcute de activiști privind denumirile peiorative utilizate până acum de statul român la adresa romilor.

Printre termenii eliminați se numără și ”cocalar”, ”pletos”, ”caștaliu” sau ”țigan”.

Totodată, au fost incluși termeni noi, care nu se regăseau până în acest an, precum “fierar”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Romii se pot identifica fie sub această denumire, cea de rom, fie alegând una dintre denominațiile cunoscute deja, precum argintar, băieș, căldărar, gabor, ursar, etc”, arată activiștii de la Aresel.

Platforma îndeamnă toți cetățenii de etnie romă să își asume ”cu mândrie” identitatea și să se declare ca atare, considerând esențial acest lucru pentru afirmarea comunității și pentru cererea drepturilor acesteia.

”Ca rezultat al implicării și al efortului susținut de membrii echipei Platformei Civice ARESEL, recensământul organizat în anul 2022 aduce cu sine două premiere pentru romii din România. În primul rând, pentru prima dată în istoria recentă a României, denumirile peiorative utilizate până la acest recensământ de statul român la adresa romilor au fost eliminate din nomenclatorul etniilor, un demers necesar în efortul continuu de combatere a stereotipurilor și discriminării. În al doilea rând, vorbitorii de limba romani pot completa chestionarul și în limba maternă, traducerea fiind realizată în urma parteneriatului dintre Institutul Național de Statistică și Aresel. Astfel, în urma demersurilor noastre au fost eliminați din acest document oficial al Statului Român termenii peiorativi „țigan”, „cocalar”, „pletos”, „zavragiu”, „caștaliu”, „țigan de mătase” și au fost incluși termeni noi, care nu se regăseau până în acest an, precum “fierar”. “Romii se pot identifica fie sub această denumire, cea de rom, fie alegând una dintre denominațiile cunoscute deja, precum argintar, băieș, căldărar, gabor, ursar, etc. Platforma Civică ARESEL îndeamnă cetățenii de etnie romă să îşi asume cu mândrie identitatea etnică la acest referendum, un gest esențial pentru afirmarea acestei comunități și a drepturilor sale în societate”, a transmis Adrian Tudor, reprezentant al platformei civice Aresel, citat de g4media.ro

Politica