Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a cerut autorităţilor române să ia urgent măsuri pentru a evita internarea prelungită a pacienţilor psihiatrici din motive de securitate, fără garanţii adecvate, cum ar fi în special un control judiciar corespunzător, arată un comunicat al Comitetului.
În documentul dat publicităţii joi se arată că la reuniunea trimestrială din 8-10 martie pentru monitorizarea aplicării deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Comitetul evaluează măsurile luate în România pentru eliminarea unor deficienţe structurale constatate de CEDO în dosarul N. versus România.
Sentinţa din 2017 a CEDO aprecia că internarea psihiatrică prelungită a reclamantului, ca măsură de securitate, este ilegală, în primul rând deoarece instanţele interne nu au evaluat pericolul reprezentat de reclamant pentru societate. Curtea a evidenţiat deficienţe în procedura de control judiciar şi a conchis că au fost încălcate articolele 5.1 şi 5.2 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la libertate şi siguranţă, scrie Agerpres.
CEDO a recomandat României să ia măsuri generale pentru ca internarea în spitalele psihiatrice să se facă legal, justificat, nu arbitrar şi pentru ca orice persoană internată în astfel de unităţi să beneficieze de garanţii corespunzătoare în vederea unei decizii rapide a justiţiei privind legalitatea internării.
La şedinţa de evaluare a executării deciziilor CEDO, în septembrie 2021, Comitetul de Miniştri a reamintit caracterul structural al deficienţelor constatate de CEDO şi în consecinţă riscul ridicat de repetare a neregulilor. De aceea, Comitetul a cerut României să prezinte până în 15 decembrie 2021 un plan de acţiune pentru remedierea tuturor deficienţelor.
În rezoluţia interimară adoptată săptămâna aceasta, Comitetul îşi exprimă preocuparea privind absenţa informaţiilor din partea autorităţilor, privind orice măsură concretă luată sau prevăzută pentru înlăturarea problemelor menţionate şi reia „cu mare îngrijorare” aprecierile din rezoluţia anterioară, în special în ceea ce priveşte persoanele dintr-un grup deosebit de vulnerabil, care au fost supuse în trecut unor tratamente nefavorabile cu consecinţe durabile, ce au dus la excluderea lor din societate.
Comitetul cere autorităţilor române să informeze, nu mai târziu de 1 septembrie 2022, despre măsurile avute în vedere şi despre calendarul prevăzut pentru implementarea lor.