Șeful Statului Major al Apărării: Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive ale Rusiei este minimă

Jurnalul Olteniei

Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive ale Rusiei este minimă, afirmă șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.

Într-o postare pe Facebook, generalul Petrescu a mai spus că România ”continuă demersurile de cooperare și suplimentare a prezenței militare americane pe teritoriul național”.

„Comportamentul agresiv al Federației Ruse a deteriorat fundamental situația regională de securitate. În acest context, determinarea statelor membre NATO pentru apărarea colectivă se manifestă, în prezent, la un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste șapte decenii a Alianței.”

Potrivit acestuia, România beneficiază de cele mai mai puternice garanții de securitate pe care le-am avut vreodată, fiind membră NATO.

”La nivelul Armatei României am fost și suntem permanent implicați în procesul de consolidare a capacității defensive naționale, precum și a posturii aliate pe flancul estic de descurajare a oricăror agresiuni, în complementaritate operațională cu NATO și partenerii strategici”, afirmă șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.

- Advertisement -

Acesta a mai spus că armata României a activat capabilitățile necesare pentru monitorizarea evoluției de securitate și coordonarea forțelor și mijloacelor, precum și pentru sprijinul autorităților publice, dacă situația o va impune.

Măsurile luate de Armată:

  • în plan național: consolidarea continuă a capabilităților și creșterea capacității de reacție a forțelor proprii;
  • în context NATO: încurajarea participăriistructurilor multinaționale aliate de tip „grup de luptă” în România, pentru asigurarea unui aliniament defensiv unitar și proporționat pe întregul flanc estic NATO;
  • în contextul Parteneriatului Strategic: continuarea demersurilor de cooperare și suplimentare a prezenței militare americane pe teritoriul național.

Foto: Facebook

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol