UPDATE: Reprezentanții Poliției Capitalei au transmis că activitatea a fost reluata și că „nu a fost identificată nicio situație cu potențial periculos.”
O alertă cu bombă a fost anunţată la Oregon Park din Pipera, unde se află şi sediul postului de radio Europa FM. Poliția a transmis că specialiștii pirotehnicieni efectuează verificări.
„În jurul orei 13,00, prin apel 112, o persoană a anunţat ca la sediul unui post de radio, situat în Sectorul 2, ar exista un dispozitiv explozibil. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 6, precum şi ai Brigăzii Rutiere. Se procedează la evacuarea persoanelor”, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit Agerpres.
„Este prima dată în istoria noastră când ne confruntăm cu aşa ceva”, a spus Cătălin Striblea, realizator Europa FM, într-o filmare pe Facebook.
Programul postului de radio a fost întrerupt.
„Ne cerem scuze! Din acest motiv, programul Europa FM se modifică. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au mai transmis reprezentanții Europa FM.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6, precum și ai Brigăzii Rutiere. Se procedează la evacuarea persoanelor. Specialiștii pirotehnicieni efectuează verificări.
Foto: Facebook/Radio Europa FM