miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Decretele prin care Rusia recunoaște independența Donețk și Lugansk sunt identice cu cele privind Abhazia și Osetia de Sud

Decretele prin care Rusia a recunoscut independența regiunilor separatiste din estul Ucrainei sunt identice cu cele prin care a recunoscut și alte state fictive similare, precum Osetia de Sud și Abhazia, în 2008, spune ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kislița, în reuniunea Consiliului de Securitate care a avut loc în noaptea de luni spre marți.

Diplomatul ucrainean a arătat copii ale acestor decrete, pentru a demonstra că documentele sunt identice, scrie Agerpres.

„Kremlinul copiază literalmente decretele cu privire la Georgia din 2008. Niciun fel de creativitate. Cuvânt cu cuvânt, copy-paste. Aparatul xerox de la Kremlin funcţionează foarte bine”, a declarat Kisliţa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între 8 şi 12 august 2008 între Rusia şi Georgia a avut loc un conflict armat. Trupele ruse, împreună cu miliţiile proruse din Osetia de Sud au alungat trupele georgiene din Osetia de Sud, care face parte oficial din Georgia, ocupând temporar o serie de regiuni georgiene adiacente zonei de conflict. Mai târziu, Rusia a recunoscut „independenţa” Osetiei de Sud şi a Abhaziei.

La fel ca în cazul Osetiei de Sud şi Abhaziei, Rusia are în vedere instalarea de baze militare în Doneţk şi Lugansk, rezultă din documentele semnate de Putin şi liderii celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Conform textelor, părţile semnatare pot utiliza reciproc infrastructura militară şi bazele militare de pe teritoriul lor şi prevăd protejarea comună a graniţelor Donbasului. Un proiect de lege în acest sens a fost trimis preşedintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

De altfel, Vladimir Putin a trimis spre ratificare în Duma de Stat aşa-numitele „tratate de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” între Rusia şi „republicile populare” Doneţk şi Lugansk. Preşedintele Dumei a înaintat documentele spre avizare comisiilor de profil ale Camerei inferioare ruse.

După cum rezultă din textul documentului, acordurile Rusiei cu DNR şi LNR privind asistenţa reciprocă vor fi încheiate pe o perioadă de zece ani. Dar „valabilitatea lor va fi prelungită automat la fiecare cinci ani dacă niciuna dintre părţi nu îşi declară prin notificare scrisă dorinţa de a rezilia” acordul „cu cel puţin şase luni înainte de expirare”.

Potrivit proiectelor de acorduri, fiecare dintre părţi îi va acorda celeilalte dreptul de a construi şi utiliza de către forţele sale armate baze şi instalaţii militare pe teritoriul său. Totodată, protecţia „granițelor” Donețk şi Lugansk „se va realiza prin eforturi comune” ale părţilor în acest scop urmând să fie încheiat un „acord separat”.

Politica