luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Casa Albă: Un atac rus în Ucraina poate avea loc peste câteva zile 

O invazie militară rusă a Ucrainei, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un „atac rapid” asupra Kievului, este o „posibilitate foarte reală” în următoarele zile, a avertizat vineri Casa Albă, care a cerut cetăţenilor americani să părăsească Ucraina în termen de „24 până la 48 de ore”.

„Continuăm să vedem semne de escaladare din partea Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, într-un briefing de presă.

Această invazie poate interveni „oricând”, inclusiv înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată pe 20 februarie, a adăugat el, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Jake Sullivan consideră că o cale către detensionare este încă posibilă, în special prin diplomaţie.

„Mă aştept ca preşedintele Biden să vorbească la telefon cu preşedintele Putin, dar nu am nimic de anunţat în acest moment”, a declarat Jake Sullivan jurnaliştilor.

„Rusia are toate forțele de care are nevoie să desfășoare o acțiune militară majoră. Rusia ar putea alege, în foarte scurt timp, să înceapă o acțiune militară majoră împotriva Ucrainei. Nu putem spune cu exactitate ziua sau ora, dar putem spune că există o posibilitate credibilă ca o acțiune militară rusească să aibă loc înainte de finalul Jocurilor Olimpice. Ar putea avea diferite forme. Dar vreau să spun clar că una dintre forme este un atac rapid asupra orașului Kiev. Răspunsul nostru va include sancțiuni economice severe, iar pachete similare vor fi impuse de UE, de Marea Britanie, Canada și alte țări. Puterea Rusiei pe termen lung va fi diminuată, nu amplificată, de o invazie. Se va confrunta cu o comunitate transatlantică și mai hotărâtă, va trebui să facă și mai multe concesii Chinei, se va confrunta cu o presiune uriașă pe economie și cu limitări ale exporturilor, care vor eroda complexul militaro-industrial”, a avertizat Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american.

Politica