luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mihai Oprea, noul prefect al județului Vâlcea!

Județul Vâlcea are un nou prefect. Este vorba despre Mihai Oprea care a fost numit de premierul Ciucă în ședința de guvern de joi, 10 februarie. Propunerea adjunctului de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vâlcea a venit din partea PSD Vâlcea, după ce președintele CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, a renunțat.

„Noul Prefect de Vâlcea, domnul Mihai Oprea, este vâlcean, are 44 de ani și a absolvit două facultăți, respectiv finanțe-contabilitate și drept. Activează de peste 22 de ani în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar din anul 2016 își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale de Pașapoarte – Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vâlcea, având gradul de comisar șef. Este căsătorit și are un băiat de 16 ani, elev la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea. Mihai Oprea este, de asemenea, un profesionist, care și-a îndeplinit, cu seriozitate, corectitudine și devotament, sarcinile care i-au fost atribuite, calități care l-au recomandat pentru ocuparea funcției de Prefect al Județului Vâlcea” – spune președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, potrivit gazetavalceana.ro.

Hotărârea de guvern de eliberare și de numire a funcției de prefect urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de joi. Sebastian Fârtat, prefectul liberal, se întoarce pe poziția deținută anterior și anume aceea de funcționar în Parlamentul României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: gazetavalceana

Politica