O nouă zi de recorduri în ceea ce privește rata de infectare în judetul Dolj care a ajuns la 14,13/1.000 de locuitori. Cea mai afectată localitate rămâne Cârcea a cărei incidență a urcat la 36,5/1.000, urmată de Craiova care a ajuns la 26,08/1.000, iar pe locul trei este Malu Mare cu 20,85/1.000.
În ultimele 24 de ore, 608 persoane s-au infectat cu Covid-19 și 3 bolnavi au murit, astfel că numărul total de persoane care au fost depistate pozitive a ajuns la 59.188, iar cel al deceselor la 1.395. În spitalele doljene 288 de persoane sunt internate, iar la Terapie Intensivă medicii au grijă de 41 de bolnavi.
Imunizarea rămâne în continuare o soluție ocolită de cetățeni. La centrele de vaccinare s-au prezentat numai 84 de persoane pentru prima doză, 160 pentru a doua și 144 pentru a treia. Numărul total de persoane vaccinate cu prima doză a urcat la 270.376, cu a doua la 190.136, iar cu a treia la 76.309. Numărul total de doze administrate: 536.821.