miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Persoanele care s-au imunizat la SJU Târgu Jiu au început să ridice tichetele valorice

Persoanele care s-au imunizat la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au început să ridice tichetele valorice din Ambulatoriului (Policlinicii) unității medicale. În prezent, activitatea Centrului de Vaccinare este suspendată. Până acum, peste 250 de persoane au ridicat tichetele, conform informațiilor publicate pe pagina de Facebook a spitalului.

Bonurile valorice, pentru persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă în perioada octombrie – decembrie 2021 și ianuarie 2022, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, sunt împărțite de asistentul coordonator al Ambulatoriului SJU, Mihaela Popa.

„Persoanele care doresc să ridice aceste tichete valorice sunt așteptate la Policlinică, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 14:00, cu actul de identitate și adeverința de vaccinare eliberată în ziua în care s-au imunizat la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean (pe adeverința de vaccinare este menționat centrul unde s-au imunizat). Menționăm că voucherele în valoare de 100 de lei se acordă persoanelor care s-au vaccinat cu schema inițială (primele două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson), nu și pentru doza booster (doza 3). Ele nu pot fi acordate persoanelor care s-au vaccinat mai devreme de 3 septembrie 2021, data publicării OUG ce a introdus acordarea acestor vouchere”, transmite SJU Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica