miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Cea mai mare fabrică de blocuri ceramice din România va fi construită la Târgu Cărbunești

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a anunțat faptul că lucrările la cea mai mare fabrică de blocuri ceramice din România vor începe în luna martie. Aceasta va fi construită în oraşul Târgu Cărbuneşti și ar urma să funcţioneze peste doi ani.

Am fost prezent la fabrica de la Cordun în luna decembrie, iar cea de la Cărbuneşti va fi mult mai mare. Capacitatea va fi de 500.000 metri cubi pe an. Îşi doresc ca în cel mult doi ani de zile să fie pusă în funcţiune. Investiţia va fi de aproximativ 30 milioane de euro. Nu pot să spun ce număr de persona va lucra şi în perioada construcţiei şi de derulare a investiţiei. Zilele trecute am fost anunţat că reprezentanţii companiei vor face publică această investiţie. Este o firmă foarte mare, iar cererea de blocuri ceramice este mare. Este cea mai mare fabrică de blocuri ceramice care va fi construită în România“, a declarat Popescu, conform adevarul.ro.

foto: Adevarul

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica