duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

SONDAJ: Unu din patru copii a fost amenințaț cu bătaia pe rețele de socializare. World Vision România lansează #LunaSiguranţeipeNet

Unu din patru copii a fost amenințat cu bătaia pe rețele de socializare, iar unu din 10 este jignit, zilnic sau de cel puțin două ori pe săptămână, în mediul online. În același timp, dintre copiii care au fost amenințați sau jigniți, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre problemele prin care trec, arată un sondaj din luna ianuarie al Fundației World Vision România. 

Sondajul a fost  realizat în contextul Zilei Internaționale a Siguranței de pe Internet de pe 9 februarie. Eșantionul este format din peste 1000 de copii și adolescenți din clasele V-VIII și liceu, atât din mediul rural, cât și din urban. 

44% dintre dintre copii văd zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână postări sau comentarii pe rețelele de socializare care îi fac să se simtă mai triști sau nervoși. Dintre aceștia, peste 26% văd zilnic conținut care le produce astfel de stări emoționale negative. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Motivele pentru care copiii se simt mai triști sau nervoși după ce intră pe rețelele de socializare:  

  • 58.7% dintre copii spun că alți utilizatori se iau de ei sau chiar îi jignesc pentru conținutul pe care îl postează;  
  • 28.8% dintre copii sunt afectați când văd pe rețelele de socializare alți copii care afișează o viață mai bună decât a lor; 
  • 18% dintre copii sunt afectați pentru că primesc mai puține like-uri sau au mai puține vizualizări la conținutul pe care îl distribuie față de cât se așteptau. 

Copiii se confruntă la ordinea zilei cu jigniri și umilințe pe rețele de socializare: unu din 10 copii este umilit aproape zilnic pe rețelele de socializare.  Dar pericolul la adresa copiilor nu se oprește la insulte. Unu din patru copii (24.7%) a fost amenințat cu bătaia în mediul online, potrivit sondajului realizat de World Vision România.  Același sondaj arată că 45% dintre copii văd aproape zilnic postări, comentarii sau fotografii cu mesaje agresive pe rețelele de socializare. 

În ciuda agresiunii extinse cu care au de-a face copiii în mediul online, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre agresiunile cu care se confruntă sau la care sunt martori pe Internet. Iar dintre cei care vorbesc despre problemele lor: 44% aleg să le spună părinților, 27.7% prietenilor sau colegilor de clasă. Doar 9% ar vorbi cu profesorii, deși 65% dintre copii spun că profesorii le-au vorbit la clasă despre bullying, jigniri și alte umilințe. 

„Deși un procent semnificativ dintre profesori le-a vorbit copiilor despre bullying și alte tipuri de agresiuni, aceștia nu au reușit să câștige încrederea elevilor pentru a-și face curaj să vorbească despre violențele la care sunt supuși. Nu este suficient ca pedagog să vorbești la clasă despre conceptele legate de agresiune, trebuie să fii și pregătit pentru a interveni atunci când copilul are nevoie de tine. Totuși, este un semnal bun faptul că aproape jumătate dintre copii pot recunoaște formele de agresiune din online. Misiunea noastră la World Vision România este să îi susținem pe profesori și pe părinți să îi protejeze pe copii și să știe cum să intervină când au nevoie de sprijin, iar datele prinvind siguranța pe internet, ne-au determinat să lansăm un program de webinarii și materiale care pot fi folosite în fiecare zi de profesori și părinți“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.  

Copiii fac provocări (challenge-uri) pe TikTok pentru popularitate și ca să nu fie respinși de prietenii lor 

Aproape 14% dintre copiii și adolescenții respondenți fac challeguri pe TikTok.  Dintre aceștia, peste jumătate (54%) spun că nu le plac provocările, dar le fac pentru a nu fi respinși de prietenii lor sau pentru a fi acceptați într-un nou grup. Ceilalți fac provocări care sunt în trenduri pentru a le crește popularitatea pe internet și să aibă cât mai multe vizualizări (23%). Tot atâția fac provocări ca să se simtă mai apreciați de colegii și prietenii lor. 

Cât timp petrec copiii pe rețelele de socializare: 

  • 18.2% stau aproape toată ziua, chiar și la școală, pentru că orele îi plictisesc 
  • 38.6% stau aproape toată ziua, cu excepția programului de școală 
  • 40,2% stau maximum două ore pe zi 
  • 3% nu au cont pe nicio rețea de socializare 

#LunaSiguranţeipeNet: Webinarii gratuite pentru profesori şi părinţi şi un kit de folosit la clasă

World Vision România lansează miercuri, 9 februarie, campania #LunaSiguranțeiPeNet prin care va organiza o serie de webinarii gratuite dedicate profesorilor și părinţilor despre cum îi putem proteja pe copii în mediul online. La finalul acestei serii, profesorii vor primi gratuit şi un kit pentru siguranţă pe internet, de folosit la ore. 

Primul webinar va fi despre reguli de bază pentru protejarea copiilor în online și va avea loc miercuri, 9 februarie, de la ora 18.00 – live pe pagina de Facebook a World Vision România. 

Tema va fi abordată din punct de vedere tehnic, legal și emoțional alături de:  

Marina Manea – Secretar de Stat, Ministerul Educaţiei  

Ramona Dabija – Comisar șef de poliție, director Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Reprezentanta Poliției Române va vorbi despre riscurile care pot apărea din punct de vedere legal, cui se pot adresa părinții și profesorii atunci când este nevoie și care sunt inițiativele instituției pentru a crește siguranța în online. 

Silviu Stahie – specialist securitate informatică în cadrul Bitdefender, unul dintre cei mai mari producători globali de soluții de securitate informatica. Specialistul va prezenta date statistice, aplicațiile care pot deveni periculoase și va oferi sfaturi despre cum pot utiliza copiii și adolescenții internetul în siguranță.  

Gabriela Maalouf – psiholog. Aceasta va vorbi despre influența la nivel emoțional pe care o poate avea utilizarea anumitor servicii și produse online  

Mihaela Nabăr – director executiv World Vision România 

Înscriere webinar: Pentru a participa la discuție, vă rugăm să completați formularul de aici până miercuri, ora 15:00: https://bit.ly/3L6o4wW  

Seria de webinarii va continua în fiecare miercuri, de la ora 18:00, pe tot parcursul lunii februarie. Până la acest moment sunt stabilite următoarele: social-media (de la Facebook la TikTok) pe 16 februarie,  cyberbullyingul  (23 februarie) și gaming online

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, dezvoltare economică rurală, protecția copilului și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 31 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 25 de județe.

Facebook: https://www.facebook.com/WorldVisionRomania

Instagram https://www.instagram.com/worldvisionro/

Linkedin https://www.linkedin.com/company/world-vision-romania

Website https://worldvision.ro

Politica