luni, octombrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova. Bărbat care a aruncat sacii de gunoi pe stradă, depistat după facturi

Polițiștii craioveni au depistat mai mulți saci de gunoi menajer aruncat pe strada Dorna, în zona lacului „Ciliboaica”. Vinovatul nu a luat în calcul toate posibilitățile, așa că agenții i-au dat de urmă foarte ușor.

Potrivit unei postări pe Facebook, în urma desfășurării de activități specifice, din discuțiile purtate cu cetățenii din zona și din verificarea gunoiului, a reieșit și persoana care se face vinovată de încălcarea normelor de conviețuire socială. „Proba” indubitabilă a constituit-o facturile pentru utilități, găsite în grămezile de gunoi.

Pus în fața acestor probe, contravenientul și-a recunoscut fapta, fiind sancționat cu amenzi în cuantum total de 2.500 lei. De asemenea, are termen pentru curățarea domeniului public, iar în cazul în care nu se conformează, urmează alte sancțiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica