După un meci maraton de 5,5 ore, Rafael Nadal (5 ATP) a câștigat turneul Australian Open, învingându-l pe jurcătorul rus Daniil Medvedev, cu 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5 şi a devenit primul jucător din lume cu 21 de titluri majore în palmares.
Nadal, 35 de ani, obţine al doilea său triumf la Australian Open după cel din 2009.
”Ca să fiu cinstit, în urmă cu o lună şi jumătate nu ştiam dacă voi putea să revin în circuit şi să joc tenis din nou. Iar azi, în faţa voastră (a spectatorilor, n. red.), să câştig acest trofeu … nu ştiţi cât de mult am luptat ca să fiu aici. Susţinerea pe care am primit-o în aceste trei săptămâni va rămâne pentru totdeauna în inima mea”, a spus Nadal după meci.
A fost cea de-a doua cea mai lungă finală din istoria Australian Open, după cea din 2012, câştigată atunci de Novak Djokovic contra lui Nadal.