Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) recomandă, într-un document publicat joi, testarea zilnică pentru COVID a întregului personal din unitățile sanitare cu paturi sau cel puțin de două ori pe săptămână.
„În vederea prevenirii apariției focarelor de infecție cu SARS-CoV-2 în rândul personalului medico-sanitar și auxiliar din unitățile sanitare cu paturi este recomandata efectuarea unui test rapid antigenic zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână, indiferent de statusul vaccinal și de trecerea prin infecție, dacă aceasta a avut loc cu mai mult de 90 de zile anterior”, se arată în documentul INSP.
Până acum, INSP recomanda testarea cu test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR/NAAT o dată la 7 zile doar a personalului nevaccinat și care nu a trecut prin boală sau a avut boala cu mai mult de 180 de zile în urmă, în anumite condiții: dacă rata de incidență din localitate este mai mare de 1,5 la mie sau indiferent de rata de infectare în unitățile sanitare care tratează pacienți infectați cu Delta sau Omicron, scrie g4media.ro