miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Gara din Craiova, la 12 ani după modernizare

Uși glisante mereu defecte, spații comerciale mereu închise, tabela cu sosiri/plecări, mereu cu leduri arse, mai ales cele care afișează întârzierile, dată fiind folosirea excesivă. Cum arată gara din Craiova la 12 ani de la marea investiție.

În urmă cu aproape 12 ani, Craiova avea parte de una dintre cele mai promițătoare investiții realizate de către administrația locală. Modernizarea și reabilitarea gării a fost văzută și așteptată cu un interes major, atât de către regionala CFR, cât și de către craioveni.

 Uși nefuncționale, de 12 ani, cel puțin una, după cum remarcă intrigat un craiovean care, din nevoia deplasării la serviciu, tranzitează gara de când a fost reabilitată. Omul a ajuns să se întrebe, ținând cont de perioada actuală, dacă nu cumva, CFR oprește intenționat una dintre uși, să facă economie de curent.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„De la momentul deschiderii gării, prin 2010 și până azi, tranzitez aproape zilnic incinta. Nevoia deplasării la serviciu. Fac naveta Craiova – Filiași și, că vreau că nu vreau, gara îmi este familiară. Mi-am făcut prieteni în gară, am pierdut lucruri în gară, ba am și găsit pe parcursul timpului. Îmi amintesc că la început mă simțeam foarte mândru de realizarea asta și îmi imaginam că sunt în vreun terminal al aeroportului din Roma. N-am fost acolo, dar am auzit că la un momentdat arăta la fel. Ce mă miră, printre alte lucruri, e treaba cu ușile. Domnule, de 12 ani, zi de zi, una dintre ușile glisante nu merge. Dar niciodată. De ce sunt construite 3, sau câte sunt, dacă mereu merg doar două. Le opresc să nu consume curent, mai ales că s-a scumpit și ăsta acum”, a spus amuzat și pe alocuri deranjat, un craiovean de 46 de ani.
Investiția de aproape 5 milioane de euro a creat destul de multe așteptări la momentul modernizării gării. Conducerea regionalei CFR Craiova se aștepta ca spațiile comerciale să reprezinte un adevărat interes pentru investitori. Practic peste 1.000 de metri pătrați au fost pregătiți să deservească farmacii, baruri, cafenele, fast-food-uri sau restaurante, în urmă cu 7 ani, reprezentanții CFR Craiova declarându-se dezamăgiți de felul în care lucrurile funcționează.
„Din cauza numărului scăzut de trecători, foarte mulţi solicitanţi renunţă la aceste spaţii, deşi noi am redus la minim chiriile, la nivelul taxelor pe care le plătim către Primărie”, a declarat în 2015, pentru Digi24, Gheorghe Popa Ingineru, directorul de la acea vreme al Regionalei CFR Craiova.

O parte dintre cei care tranzitează Gara Craiova sunt nevoiți, din cauza întârzierilor CFR nelipsite, să „se uite pe pereți cu orele”, motiv pentru care, evident, remarcă diverse lucruri.

„Tabela de marcaj, cea cu sosirile. Ori mi-am creat eu o fixație din cauza așteptării lungi să vină trenul, ori nu știu. Adică mi-am dat seama de un lucru, haideți să-i zicem, mai altfel. Ledurile de la tabela cu sosirile nu funcționează în totalitate. Mereu sunt unele arse. Dar ceea ce este amuzant e că de obicei sunt arse cele din dreptul afișajului cu întârzierile. La cât de des sunt folosite… vor ajunge să folosească mai mult zona cu întârzierile decât cu numărul trenului, care uneori, vă spun eu, e greșit”, a spus un doljean de 52 de ani.

La acest moment, în gara din Craiova, călătorii se pot delecta în așteptarea trenurilor cu magazine alimentare, ale căror produse se vând la prețuri ceva mai mari decât în afara gării, binecunoscutele reviste cu integrame, sau diverse cotidiane, dar și nelipsitele produse care conțin, printre altele și cafea, de la cele 4 – 5 automate așezate militărește unul lângă celălalt. Peroanele par a fi aceleași de acum cel puțin 20 de ani, cu bănci avariate sau deosebit de murdare, cu gropi și multe alte aspecte despre care n-am reușit să aflăm informații actuale, de la reprezentanții regionalei CFR.
În ceea ce privește pandemia de Covid-19, măsurile de siguranță par a fi respectate cât se poate de mult de către cei care trec pin gară. Se poartă măști, mai puțin pe peron, se păstrează o distanță socială, mai puțin la cozile la bilete, deși o parte dintre angajații CFR de la ghișee sunt uneori „cu nasul pe sus”, în sensul că de multe ori, nu este acoperit de mască.

Politica