Cântăreţul rock american Meat Loaf, renumit pentru albumul său ”Bat Out of Hell”, a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani.
Pe numele său real Marvin Lee Aday, cu o carieră de şase decenii şi peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale vândute în întreaga lume, cântărețul a murit pe 20 ianuarie, cu soţia sa, Deborah, alături, conform Agerpres care citează The Guardian.
„Ştim cât de mult a însemnat el pentru mulţi dintre voi şi apreciem cu adevărat toată dragostea şi sprijinul acordat în timp ce trecem prin această perioadă de suferinţă provocată de pierderea unui artist care i-a inspirat pe mulţi şi a unui om frumos”, a transmis familia lui Meat Loaf într-un comunicat.
Albumul de debut al lui Meat Loaf, „Bat Out of Hell”, scris şi compus de Jim Steinman şi lansat în 1977, este unul dintre cele mai vândute albume din istoria SUA (peste 14 milioane de copii).