„Cum nu vii tu Ţepeş Doamne cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” – M. Eminescu
Înainte, dar şi după 1989, anul marilor enigme ale istoriei noastre, singura televiziune românească, apoi altele, aduceau telespectatorilor filme destul de captivante şi interesante în acelaşi timp. Pare un pic ciudat dar comunismul ceauşist, cel de care ne plângem şi acum că ne-a furat libertatea, ne-a dat posibilitatea să „citim” capitalismul aşa cum e, nu cum visam să fie şi, dacă am fi învăţat lecția atunci, acum am fi ştiut să ne ferim de cel de azi, iliescian-originalul „capitalism de cumetrie” şi realul capitalism comunistoid, punându-ne la dispoziţie, ani de-a rândul, serialul american Dallas. Mai apoi, după 1989, a rulat, cu destulă căutare, Caracatiţa, un serial italian al feţei nevăzute a capitalismului.
Dacă le comparăm, capitalismul din filme, cu „capitalismul cu faţă umană” românesc, vom constata că e păcat ca n-am învăţat nimic din cele două extraordinare filme care, la ora când se difuzau, făceau linişte pe străzile ţării fără a mai fi nevoie de miliţieni/jandarmi. Spun că n-am învăţat nimic pentru că al nostru capitalism e într-adevăr original (nemaiîntâlnit în nicio ţară de pe gogoloi), e de cumetrie, dar cu faţă inumană, şi, să ne fie cu iertare, noi l-am acceptat cu un entuziasm dobitocesc (85%, 65-70% din patru în patru ani) până azi. Noi, votanţii n-avem decât scuza prostiei şi nepăsării naţionale. Ei, făuritorii capitalismului românesc, deşi sunt „analfabeţi funcţionali” (nu-ţi trebuie multă carte pentru furt, minciună şi crimă – că e o crimă ce-au făcut cu poporul, la „revoluţie”, şi după), au învăţat din filmele despre care vorbeam, şi care pe noi ne-au încântat şi îngrozit, fiind inspirate din evenimente cât se poate de reale din viaţa de capitalişti, dar şi din povestea sângeroasă a corupției și mafiei, şi au procedat ca atare.
Între timp au început să ruleze pe ecranele patriei filme reale despre tânărul capitalism românesc, filme care nu fascinează pe nimeni cu nimic, dar îngrozesc pe toată lumea care vede că n-am intrat şi noi în rândul lumii. Când spun toată lumea mă refer la toată lumea (America, Asia, Uniunea Europeană), mai puţin la „lumea noastră de români” rătăciţi, înstrăinaţi de noi înşine. Parc-am fi bolnavi. Iar de când cu virusul Corona 19, parcă suntem şi virusaţi psihic. Ba, mai mult, efectul virusului a atins grav clasa politică într-atât, că liberalii au migrat spre stânga, în masă, cum se zice, reînfiinţând FSN-ul originar, iar instituţii esenţiale ale Statului, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, ANRE, şi alţii, s-au înscris pentru vecie în PSD. Am luat-o şi mai rău razna, aspectul este de-a dreptul hidos. Şi noi? Să se facă linişteee! Măria sa, Poporul român, după lupte intense, cu sine însuşi şi cu propria prostie/naivitate, se hodineşteee!
Caracatiţei (cea din Atlasul zoologic) îi este caracteristic sistemul de tentacule. Caracatiţa capitalismului local şi-a întins (deja), definitiv, prin „îmbârligări” legislative, tentaculele peste tot, peste serviciile secrete, prin sistemul judiciar, peste scena politică, peste Guvern, a căzut în plasa nebuniei şi Preşedintele.
Doar SRI-ul, schimbat uman, moral şi profesional în contactul cu serviciile occidentale, dar încă speriat de atacurile de mai an ale mafiei politice, mai poate tăia aceste tentacule îmbârligate cu neşte tentacule istorice de la răsărit şi apus.
Că noi, rătăciții de noi, furaţi de pompoase declarații politice (gargară şi tămâie electorală), nu vedem ce se petrece, orbi suntem ori ne-a luat Dumnezeu minţile.
Mai e un pic și ea, caracatiţa, înhață total, și pentru foarte mult timp România. Toate episoadele (doar vorbeam de filme, nu?), rulate şi văzute până acum, ne arată că tovarăşii au preluat deja o mare parte din Putere şi, deja, se conturează acest scenariu (că tot vorbim de filme), care, dacă va continua, va fi tragic.
Deşi fiecare clamează propagandistic (face parte din scenariu) cât de bine le vrea el românilor, PNL – executiv e-n corzi, căci PSD – Opoziția e de fapt la putere, conducând prin Legislativ şi CCR. Ca la noi la nimeni!
Şi iar revin la Eminescu: „Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. „Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură”.
