luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în faţa Rusiei

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a promis luni că Berlinul va face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei în faţa ambiţiilor Rusiei,  informează AFP.

Această primă vizită a şefei diplomaţiei germane survine în plină criză geopolitică, Europa şi SUA suspectând Kremlinul că vrea să lanseze o ofensivă militară împotriva Ucrainei, un conflict care ar putea destabiliza continentul european.

„Vom face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei, vom face totul pentru a garanta securitatea Europei”, a spus şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Suntem pregătiţi să începem un dialog serios cu Rusia”, a adăugat ea.

La rândul său, Kuleba a spus că a abordat chestiunea sensibilă a livrărilor de arme către Ucraina, în contextul în care Kievul a acuzat în decembrie Berlinul că împiedică furnizarea de armamente defensive în cadrul cooperării cu NATO.

„Dialogul nostru cu Germania pe acest subiect va continua”, a subliniat el.

„Ştim de unde şi ce fel de arme putem obţine. Ştim foarte bine cum să le folosim pentru a ne apăra teritoriile. Lucrăm la asta în fiecare zi, iar rezultatele nu sunt rele”, a mai declarat Kuleba, conform Agerpres.

Tensiunile s-au amplificat constant în ultimele săptămâni între Rusia şi Occident, care acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în pregătirea unui posibil atac asupra Ucrainei.

Moscova neagă orice intenţie de a invada Ucraina şi denunţă în schimb consolidarea NATO la frontierele sale şi dorinţa Alianţei Nord-Atlantice de a integra ţări precum Ucraina şi Georgia, pe care Rusia le consideră parte a sferei sale de influenţă.

Rusia cere garanţii de securitate în vederea detensionării situaţiei, în special angajamentul NATO că nu se va extinde spre Est, o revendicare considerată inacceptabilă de rivalii săi.

Luni, Rusia a cerut Germaniei şi întregii Uniuni Europene să nu întârzie cu certificarea gazoductului Nord Stream 2, care a devenit un punct central în disputele politice dintre Moscova şi Occident, potrivit Reuters.

Acest gazoduct, ce are ca destinaţie Germania, ar dubla capacitatea de export de gaz rusesc pe sub Marea Baltică, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, ocolind Ucraina.

Proiectul, administrat de gigantul rus Gazprom, a iritat SUA şi ţări europene precum Ucraina şi Polonia încă de dinainte de finalizarea construcţiei sale în septembrie, autorizaţiile nefiind aşteptate mai devreme de jumătatea acestui an.

„Procedura de certificare din partea organismelor de reglementare din Germania şi a Comisiei Europene nu ar trebui amânată artificial şi politizată”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, urmează să o primească la rândul marţi, în premieră, pe noua şefă a diplomaţiei germane, pe agenda discuţiilor urmând să se afle cel mai probabil subiecte precum Nord Stream şi comasarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina.

Politica