vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Roberta Metsola, favorită să preia șefia Parlamentului European

Parlamentul European e așteptat să-și aleagă un nou președinte după moartea lui David Sassoli. Funcția e deținută, interimar, de prim-vicepreședintele Roberta Metsola, care e şi favorită pentru preluarea acestui portofoliu. 

Roberta Metsola este membră a PPE din Malta. Dacă va fi aleasă președinte al Parlamentului European, atunci Malta va deține pentru prima dată o funcție atât de înaltă în cadrul instituțiilor europene, potrivit digi24.ro

Însă, există câteva controverse legate de Roberta Metsola, asta pentru că este una dintre vocile vehemente împotriva avortului. A votat de mai multe ori împotriva diverselor rezoluții care aveau o poziție pro avort.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe de altă parte, este o luptătoare pentru drepturile femeii pentru evitarea discriminării, inclusiv o susținătoarea a drepturilor LGBT. A fost parte a unei declarații a Parlamentului European care își propune să facă o zonă liberă pentru minoritățile sexuale în întreaga UE.

Aceasta putea să fie aleasă președinte a Parlamentului European chiar în ziua în care ar urma să împlinească 43 de ani, este căsătorită cu un finlandez și au făcut istorie cu câțiva ani în urmă, fiind primul cuplu căsătorit care a candidat la alegerile pentru Parlamentul European, reprezentând țări diferite. Are 4 copii și este juristă, a absolvit Universitatea din Malta și a făcut încă din tinerețe o carieră politică.

Politica