duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Şeful Pfizer: Vaccinul pentru varianta Omicron va fi gata în martie

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat luni că un vaccin care vizează varianta Omicron a noului coronavirus va fi gata în martie, compania începând deja să producă dozele, transmite CNBC.

”Acest vaccin va fi gata în martie. Începem deja să producem unele dintre aceste cantităţi cu risc”, a declarat Bourla pentru CNBC.

Potrivit acestuia, vaccinul va viza şi celelalte variante care circulă. El a spus că încă nu este clar dacă este necesar sau nu un vaccin pentru Omicron sau cum va fi utilizat, dar Pfizer va avea unele doze gata, deoarece unele ţări îl doresc cât mai curând posibil, transmite CNBC.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Speranţa este că vom realiza ceva care va avea o protecţie mult mai bună, în special împotriva infecţiilor, pentru că protecţia împotriva spitalizărilor şi a bolilor severe este rezonabilă în acest moment, cu vaccinurile actuale atâta timp cât aveţi, să spunem, a treia doză”, a spus Bourla, citat de RFI.

Datele obţinute în condiţii reale din Regatul Unit au arătat că vaccinurile Pfizer şi Moderna au o eficacitate de doar aproximativ 10% în prevenirea infecţiei simptomatice cu Omicron la 20 de săptămâni după a doua doză, potrivit unui studiu al Agenţiei pentru Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie.

Cu toate acestea, cele două doze iniţiale oferă încă o protecţie bună împotriva formelor severe de boală, a constatat studiul.

Potrivit studiului, rapelurile au o eficacitate de până la 75% în prevenirea infecţiei simptomatice.

Consilierul medical şef al Casei Albe, Dr. Anthony Fauci, a declarat în decembrie că nu este nevoie de un rapel care să vizeze în mod special Omicron, deoarece actualele rapeluri funcţionează bine împotriva variantei.

CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat luni mai devreme, pentru CNBC, că producătorul farmaceutic lucrează la un rapel pentru această toamnă care vizează Omicron şi va intra în curând în studii clinice.

Bancel a spus că cererea este mare din partea guvernelor, deoarece acestea pregătesc vaccinarea regulată împotriva virusului.

Bourla a spus că nu este clar dacă este necesară o a patra doză. El a spus că Pfizer va efectua experimente pentru a determina dacă este necesară o altă doză.

Israelul a pus la dispoziţie o a patra doză de vaccin al Pfizer şi BioNTech pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani, pentru persoanele cu sistemul imunitar compromis şi pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii.

Israelul a descoperit că o a patra doză de vaccin creşte de cinci ori anticorpii care protejează împotriva virusului după o săptămână de la administrarea vaccinului.

Politica