luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Programul „Casa Verde”: O nouă sesiune de depunere de dosare începe din primăvară

Tanczos Barna a vorbit  despre programul „Casa Verde Fotovoltaice”, spunând că sunt bani în 2022 pentru toți beneficiarii care și-au depus dosare până acum, iar din primăvară va începe o sesiune de depunere etapizată, lunară. 

”Îi pot asigura pe toți cei care au depus dosarele în decembrie la instalatori, și pe toți cei 45.614 de beneficiari potențiali, că toți cei care trec de filtrul de eligibilitate și de finanțare, vor fi finanțați în 2022. Avem buget pentru 2022 suficient de mare ca să finanțăm toate dosarele. Deci vom finanța întregul pachet, pentru că este o nevoie și o cerere uriașă.

Va trebui să continuăm acest program în așa fel încât să ajungem la o etapizare lunară, și lună de lună să putem avea sesiuni de depunere pentru panouri fotovoltaice. Este soluția ideală pentru gospodăriile care sunt afectate de prețul ridicat al energiei electrice”, a spus Barna, luni seara, la Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestuia, provocarea mare e la blocuri.

”Acolo este o proprietate indiviză, comună, este greu de stabilit cum și cine va beneficia de o capacitate instalată. Lucrurile se complică un pic la blocurile cu multe etaje, dar pentru casele individuale este soluția ideală, și va trebui să mergem mai departe. Trebuie să ajungem la sute de mii de gospodării care să beneficieze de sprijin și să instaleze asemenea capacități.

Beneficiarii care au depus actele până acum vor intra în faza de evaluare. Momentan nu se mai acceptă noi dosare, dar probabil după martie, aprilie, putem ajunge la faza la care intrăm într-o sesiune de depunere etapizată, lunară.

Acum, este o provocare mare analiza și verificarea acestor dosare, dar se va găsi soluția și va crește capacitatea administrativă ca să intre pe un făgaș normal.

Se va stabili un criteriu corect de ordine în care să intre fiecare instalator cu dosare în evaluare, astfel încât să nu fie nici la întâmplare, să nu fie nici stabilit arbitrar de o persoană sau alta. Vom stabili o regulă clară săptămâna viitoare. Deja intră în faza de încărcare în sistemul informatic toate dosarele”, a mai spus ministrul.

Toate firmele de instalare au depus până pe 4 ianuarie câte o listă cu potențialii beneficiari, dosarele vor fi încărcate în ianuarie, după un program stabilit pentru fiecare companie.

Politica