Aproximativ 500 de angajați ai ALRO Slatina au protestat joi în fața sediului companiei. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de decizia conducerii de a reduce capacitatea de producţie, pe fondul creşterii preţului la energie.
Conform gazetanoua.ro, oamenii se tem că-şi vor pierde locurile de muncă şi că vor rămâne pe drumuri.
„Am ieşit în stradă de grija locului de muncă. Vrem să muncim, dar n-o să mai avem unde. Avem datorii la bănci, avem apartamente luate cu ipotecă pe 30 de ani, maşini pe 10 ani şi guvernanţii nu fac nimic pentru noi. Noi vrem să muncim, dar nu mai avem siguranţa locului de muncă. Venim la muncă doar ca să ni se spună, mâine-poimâine, mergeţi acasă că nu mai avem energie. Lucrez de peste 20 de ani la Alro, au mai fost probleme, dar acum s-a ajuns într-o situaţie critică”, a transmis unul dintre protestatari.
La rândul său, preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, prezent la protest, a explicat că totul a pornit de la creşterea nejustificată a preţurilor la energie.
„De astăzi încep protestele de stradă cu privire la aceste nemulţumiri acumulate pe fondul preţurilor crescute nejustificat la energie. Aici vorbim de energia electrică, dar ştiţi că avem şi o criză a preţului gazelor şi avem colegii de la Azomureş care deja se pregătesc de proteste în masă. Concluzia este că Guvernul României şi parlamentarii trebuie să se pregătească cu soluţii pentru perioada următoare pentru sindicatele din industria mare, unde sunt afectate sute de mii de locuri şi inclusiv familiile angajaţilor acestor unităţi. Dacă nu, să se pregătească să plece acasă”, a transmis Ioţu.
Sindicaliştii spun că, în primă fază, peste 1.000 de angajaţi ar urma să intre în şomaj tehnic, însă o eventuală sistare totală a producţiei la Alro ar afecta mult mai mulţi oameni.
„Nu se va închide numai Alro, se va închide şi Altur, şi Prysmian, gândiţi-vă la transportatorii locali care cară aluminiu, de cei de pe calea ferată. Toţi mă întreabă ce-o să facem? Nu ştiu ce o să facem. În amonte şi în aval sunt afectate în jur de 30-40 de mii de locuri de muncă. Poate nu vă vine să credeţi, dar acesta este purul adevăr”, a declarat preşedintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu.
Conform sursei citate, Alro Slatina a anunţat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022 ce vizează reducerea activităţii de producţie a aluminiului primar. Conducerea societăţii asigură însă că nu se vor efectua disponibilizări, „pentru moment”.