luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Câți kilometri de autostradă s-au inaugurat în ultimele 12 luni

În jur de 30 de kilometri de autostradă s-au inaugurat în ultimul an, în România, dar şi câteva inaugurări de centuri ocolitoare care au fost începute cu ceva timp în urmă. 2021 este un an în care s-au inaugurat printre cei mai puţini kilometri de autostradă, la ora actuală, în România, autostrăzile însumând 947,6 kilometri, notează ziare.com.

Astfel, la 30 noiembrie, ultimul lot al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 2, în lungime de 24,25 kilometri, între Alba Iulia şi Aiud, a fost deschis circulaţiei rutiere, cu restricţii, după şapte ani de la începerea lucrărilor şi cu cinci ani întârziere faţă de termenul avansat iniţial. De asemenea, inaugurarea lotului 2 a venit după trei ani de la deschiderea loturilor 3 şi 4 şi după un an faţă de lotul 1.

Practic, se poate circula integral pe Autostrada Sebeş-Turda, care ar fi trebuit, potrivit planurilor iniţiale, să fie finalizată în 2016, însă, din cauza unor alunecări de teren în zona localităţii Oiejdea, traficul a fost restricţionat în zonă, pe o distanţă de 1,5 kilometri, pe o bandă pe sens, până în primăvara anului 2022 (lunile aprilie-mai). Potrivit Ministerului Transporturilor, pe acest sector se va circula în ambele sensuri, dar pe o singură cale, în regim de drum naţional, cu limitarea vitezei la 60 km/h. Pe restul lotului 2, limitarea este la 100 de km/h.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Deschiderea circulaţiei nu înseamnă, însă, că antreprenorul (Asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL) va fi scutit de finalizarea tuturor lucrărilor, aşa cum prevede contractul. Deşi se află în întârziere, antreprenorul şi-a asumat că încheie toate lucrările, până în aprilie 2022. Practic, nici acum nu se poate vorbi despre recepţia lucrării, ci doar despre deschiderea circulaţiei, între Alba Iulia Nord şi Aiud, unde se află cei aproximativ 24 de km ai lotului 2, nefinalizat în totalitate, din cei 70 de km ai A10.

Tot din 30 noiembrie, se poate circula integral pe întreg lotul 1, unde pe 3 decembrie 2020 au fost deschişi traficului primii 14,8 din cei 17 kilometri, precum şi pe circa 2 kilometri de pe lotul 3 de la joncţiunea cu lotul 2.

Târgu Mureş are asigurată o legătură rutieră modernă cu Cluj Napoca

O altă inaugurare a vizat în 2021 lotul Târgu Mureş-Ungheni din Autostrada Transilvania, care a fost dat în circulaţie pe 6 decembrie, mai devreme cu două luni. Odată cu deschiderea autostrăzii Târgu Mureş – Ungheni, municipiul Târgu Mureş are asigurată o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj Napoca, Sebeş şi Alba Iulia, dar şi cu frontiera de vest a României, ceea ce va scurta timpii de deplasare şi va creşte gradul de siguranţă rutieră.

Proiectul Târgu Mureş – Ungheni a presupus construcţia unui sector de autostradă în lungime de 4,5 km şi a unui drum de legătură, în lungime de 4,7 km.

În plus, în luna iulie, s-au dat în circulaţie bretelele 1, 2, 3 şi 4 ale Nodului Rutier Sebeş. Circulaţia rutieră pe bretelele 1 şi 2 ale Nodului Rutier Sebeş a fost deschisă pe 15 iulie, iar pe 29 iulie circulaţia rutieră pe breteaua 3 şi breteaua 4. Breteaua 3 face legătura între autostrada A10 şi autostrada A1, pe direcţia Turda – Sibiu, iar breteaua 4 asigură legătura între autostrada A1 şi autostrada A10, pe direcţia Sibiu – Turda.

În ceea ce priveşte bretelele 5 şi 6, circulaţia rutieră a fost deschisă în data de 3 decembrie 2020, odată cu punerea în trafic a 14,8 km aferenţi lotului 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda. Pe cele toate cele 6 bretele ale Nodului Rutier Sebeş se circulă cu viteza maximă legală de 80 km/h.

Pasajul de la Mihăilești, finalizat după 9 ani

26 noiembrie a marcat deschiderea pasajului de la Mihăileşti, un proiect de infrastructură ce însumează 3,2 kilometri, dar care a fost realizat în 9 ani şi la care au lucrat trei constructori. Importanţa centurii Mihăileşti constă în faptul că scoate practic din localitate traficul de pe una dintre cele mai aglomerate şosele ale ţării, respectiv DN 6, Bucureşti-Alexandria.

2021 a adus şi o serie de deschideri de noi şantiere. Astfel, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis Ordinul pentru începerea lucrărilor pe lotul 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud, iar Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98 SRL poate demara lucrările. Perioada pentru execuţia lucrărilor este de 30 de luni, iar garanţia oferită de antreprenor este de 60 de luni. Valoarea totală a contractului este 853,422 milioane de lei fără TVA iar finanţarea provine din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 -2020, şi de la Guvernul României.

Tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş, în lungime de 26,35 kilometri, va fi proiectat şi executat de Asocierea Construcţii Erbaşu – Vahostav – SK A.S, după ce a aceasta a câştigat licitaţia pentru proiect. Contractul „Proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, Subsecţiunea 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş (km 4+200 – km 30+550)” are o valoare de 542,96 milioane de lei (fără TVA). Durata contractului este de 24 de luni, din care şase luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 15 noiembrie cu compania Porr Construct contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, în valoare de aproape 1,679 miliarde lei, fără TVA. Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu – Piteşti are o lungime de 9,86 km, iar contractul prevede 16 luni pentru proiectare, 44 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 120 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Stadiul celorlalte secţiuni ale autostrăzii este următorul: secţiunea 1 Sibiu – Boiţa (Km 0+000 – Km 14+150), lotul 1, în lungime de 13,17 km, se află în execuţie, stadiul fizic actual fiind de 53,51%; secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, în lungime de 31,33 km, este în stadiu de evaluare oferte; secţiunea 3 Cornetu-Tigveni, în lungime de 37,4 km, are ca dată pentru depunerea ofertelor 20 ianuarie 2022, iar secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti, în lungime de 30,35 km, se află într-un stadiu fizic de realizare a lucrărilor de 3,87%.

384 de milioane de lei pentru 13,5 kilometri ai subsecţiunii Nuşfalău – Suplacu de Barcău

Pe 8 iulie, a fost emisă autorizaţia de construire pentru tronsonul dintre Nuşfalău şi Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania, după tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor. Pe cei 13,5 kilometri ai subsecţiunii Nuşfalău – Suplacu de Barcău, denumită tehnic „3B5”, se vor construi: un nod rutier la Nuşfalău, şapte pasaje, cinci poduri, o parcare de scurtă durată, o descărcare provizorie prin sens giratoriu la Suplacu de Barcău. Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an şi jumătate, iar contractul valorează 384 de milioane de lei.

Autorizaţie de construire a primit şi lotul 3 (între DN 6 – Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic, tronson care va cuprinde nouă pasaje şi patru poduri, un nod rutier la intersecţia cu A1, o parcare de scurtă durată şi un spaţiu de servicii – ambele în oglindă.

Totodată, pe 12 mai, CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 al autostrăzii de centură a Bucureştiului (semi-inelul nordic). Contractul pentru cei 19 kilometri ai lotului dintre Corbeanca şi Afumaţi prevede 12 luni pentru proiectare şi 22 de luni pentru execuţie şi vor fi construite 2 noduri rutiere şi 10 poduri şi pasaje.

S-a semnat proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti

La jumătatea lunii august, reprezentanţii CNAIR şi cei ai grupului de firme UMB au semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti. Ca termene contractuale pentru acest ultim tronson din drumul expres (între Coloneşti şi Piteşti) sunt prevăzute 12 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţia celor 31,8 kilometri. Proiectul include 14 pasaje şi 16 poduri.

În plus, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat recepţia la terminarea lucrărilor pentru braţul nordic – legătura cu Piatra-Neamţ – al variantei ocolitoare a municipiului Bacău. Şoseaua de centură are o lungime de 30 kilometri, dintre care 16 kilometri sunt construiţi la profil de autostradă, şi include 7 poduri, 9 pasaje precum şi un nod rutier.

În anul care tocmai se încheie au fost semnate contractul de proiectare pentru Autostrada Unirii şi contractul de reabilitare a Podului peste Braţul Borcea. Astfel, s-a semnat contractul pentru proiectarea completă (studiu de fezabilitate + proiect tehnic) a Autostrăzii Unirii, A8 – sectorul principal între Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, dar şi cel pentru reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al Dunării, parte din A2.

Autostrada Unirii are termen de execuție 31 decembrie 2030

De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabileşte ca termenul pentru finalizarea Autostrăzii Unirea să fie 31 decembrie 2030. Actul normativ modifică şi completează Legea 291/2018 şi prevede că Autostrada Unirii are două tronsoane: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni.

Autostrada Unirii cuprinde două tronsoane de autostradă: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni”, prevede legea. Potrivit acesteia, termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă vor fi: 31 decembrie 2026, pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030, pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

La rândul său, CNAIR a publicat stadiul celor 12 proiecte de infrastructură rutieră din Moldova şi Bucovina. Acestea se află într-un continuu proces de derulare, pe listă fiind incluse Autostrada Focşani – Bacău sau Drumul Expres Bacău – Piatra Neamţ.

Un obiectiv de interes este bineînţeles Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, lucrare pentru care prestatorul a înaintat Analiza Multicriterială privind alegerea variantei optime de traseu Etapa 1. „Au fost organizate discuţii cu reprezentanţii autorităţilor publice locale în vederea definitivării traseului. S-a solicitat modificarea traseului pe sectorul cuprins între Leţcani şi Golăieşti astfel încât impactul asupra zonelor locuite să fie minim. Până în prezent au fost primite puncte de vedere cu privire la traseul autostrăzii pe sectorul Leţcani – Golăieşti doar de la câteva UAT-uri. Prestatorul efectuează analize tehnice în vederea modificării traseului autostrăzii pe acest sector”, susţin oficialii CNAIR.

La Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Studiul de Fezabilitate – revizia 3 a fost înaintat beneficiarului în data de 25 octombrie 2021 (secţiunea I şi III), asupra documentaţiei fiind emise observaţii de către acesta pe 4 noiembrie 2021. Prestatorul urma să integreze în documentaţie observaţiile emise, iar termenul de predare a Studiului de Fezabilitate asumat de acesta pentru întreg sectorul de autostradă a fost data de 7 decembrie 2021.

În ceea ce priveşte Podul peste Braţul Borcea, proiectul, în valoare de 67,7 milioane de lei prin finanţare europeană, este unul complex şi are o durată de 24 de luni pentru execuţia lucrărilor, cu 5 ani de garanţie. Lucrările la calea de rulare din contractul de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, au început pe 30 septembrie.

În plus, vor continua lucrările de reparaţii şi reabilitare la Podul de la Cernavodă, care au fost întrerupte pe timpul sezonului estival. Va fi refăcută calea aferentă trotuarelor şi a parapetului pietonal, atât pe podul principal, cât şi pe viaducte. Pe podul metalic se va înlocui parapetul direcţional, vor fi înlocuite rosturile de dilataţie pe calea de rulare, se vor face reparaţii cu betoane speciale la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structurile metalice.

Podul de la Cernavodă, în lungime de 1.596 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, traversează fluviul Dunărea şi conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă, între regiunile Muntenia şi Dobrogea.

CNAIR anunță licitație pentru concesionarea a 24 de parcări moderne pe mai multe autostrăzi

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, anunță, într-o postare pe Facebook, că a fost lansată licitația pentru concesionarea a 24 de parcări moderne pe mai multe autostrăzi din România.

„Încă din vara acestui an am pregătit împreună cu CNAIR licitația pentru acest pachet de parcări.

El conține spațiile de pe A1 Miercurea Sibiului, A3 București-Ploiești, A3 Mureș, A3 Turda-Gilău, A3 Oradea, A4 Constanța, A10 Aiud, respectiv parcările de pe centurile Craiova, Suceava și Brașov.

Documentația a fost finalizată la început de septembrie și urma să fie lansată licitația în aceeași lună, însă interimatul PNL a întârziat demersul, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor proiecte despre care am mai vorbit.

Mă bucur că într-un final licitația a fost lansată, în februarie ar trebui depuse ofertele și în primăvară încheiate contractele, urmând ca după cel mult un an de lucrări să ne bucurăm de un nou ”pit stop” civilizat pe autostrăzile din țară.

Între timp, contractele de concesiune semnate în martie pentru primele 26 de parcări pe A1 București – Nădlac și A2 București – Constanța merg înainte. Prestatorii s-au apucat de treabă și în prezent lucrează la instalarea stațiilor de încărcare electrică, de alimentare cu carburant sau la viitoarele spații comerciale.

În 2022 ar trebui ca toate aceste parcări să fie complet funcționale, producând venituri de minimum 67 de milioane de lei pentru statul român ce vor fi utilizate în alte proiecte de infrastructură”, a scris Drulă pe Facebook.

Politica