Pentru olteni, colindatul este o tradiție veche de când lumea și larg răspandită. Nu este un lucru cert, dar credința românească spune că, atunci când persoanele colindate nu primesc urătorii, închid ușile sau nu oferă daruri, atrag evenimente nefaste asupra lor. Colindatul începe de azi, din seara de Ajun. Grupuri de copii, în marea majoritate băieţi, vin cu „Steaua” sau cu „Moş Ajunul”. Obiceiul spune că gazdele trebuie să îi răsplătească pe colindători cu mere, nuci, covrigi, colăcei. Tot potrivit tradiţiei, băieţii poartă cu ei o sticluţă cu parfum, sau făină de grâu, şi stropesc fata cu care şi-ar dori să fie tot anul următor. Astăzi, tradiţiile se mai păstrează cu stricteţe în prea puţine locuri. Colindătorii vor primi, cel mai probabil, bani pentru urările lor.
În Oltenia, gospodinele pregătesc „colindele”. Este vorba de beţe de alun curăţate de coajă care se taie înainte de Ignat, se pun la uscat până în seara zilei de Ajun (23 decembrie) şi se ornamentează prin afumare cu romburi albe şi negre, dispuse alternativ. Colindele reprezintă opoziţia dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte. Seara, femeia aprinde atâtea lumânări câte „colinde” are şi tot atâţia colaci sunt pregătiţi, iar în dimineaţa zilei de Ajun, „colindele” se înfig în morminte de către copii, ca liant între „lumea cu dor” şi cea „fără dor”. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor. În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
„În multe sate româneşti, în seara de Crăciun se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru a le feri de duhurile necurate. Usturoiul se pune între coarne, pe frunte, pe spate, făcându-li-se vitelor semnul sfintei cruci. În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, în care punem şi o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri. Femeia care face colacii pentru Crăciun se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către fiecare pom aşa: „Măr (păr, prun, etc.), astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. După ce au fost pregătiţi, colacii se împart în dimineaţa zilei de Crăciun, înainte de plecarea la biserică. Cea mai vârstnică din casă ia un colac, o lumânare şi o „colindă”, zahăr, bomboane, nuci şi dă pomană membrilor familiei, numind câte un înaintaş trecut la Domnul. Apoi, cei mici pleacă la colindat, iar cei mari la biserică. Fiind mare sărbătoare de Crăciun, în anumite localităţi, vinul nu se bea cu orice pahar, ci cu „paharul de zile mari”. Este de reperat expresia derivată din obicei: „Daţi-mi paharul Crăciunului”. Acest pahar se dă mai întâi preotului când vine cu Crăciunul (icoana Naşterii Domnului), apoi beau şi oaspeţii. Paharul este ornamentat cu desene, reprezentând pâinea şi viţa de vie.”– potrivit Mitropoliei Olteniei.
Se mai practică, în ziua de Crăciun, adunatul gunoaielor. Este vorba de un ritual în care se adună toate gunoaiele din curte. Se crede că astfel gospodăria va avea mulţi pui. Moşii de Crăciun, sau pomana de mână, este un alt obicei vechi de sute de ani, care se practică atât în ziua de Ajun, cât şi de Crăciun. Femeile merg dimineaţa la cimitir, unde tămâiază mormintele. Apoi se întorc acasă, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare colac pun câte un ou şi câte o lumânare, după care se trimit prin vecini.
Dincolo de toate obiceiurile, cel mai aşteptat, în special de copii, este Moş Crăciun. În această seară, copiii vor sta din nou la pândă şi-l vor aştepta pe Moşul încărcat cu daruri. Celălalt, Moş Ene, va avea grijă ca prichindeii să nu-l descopere pe Moş Crăciun, să nu le dispară entuziasmul şi fericirea. De aceea, niciun copil nu a reuşit vreodată să-l vadă pe Moşul cel adevărat.
Se spune că Moş Crăciun, bătrânelul jovial, s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu ştie când. Se spune că, din Sărbătorile Crăciunului încep astăzi şi se întind până pe 7 ianuarie dragoste pentru copii, Moşul a înhămat câţiva reni la o sanie şi a plecat într-un sătuc, să le ducă tuturor copiilor cuminţi cadouri. Legenda Moşului spune că acesta coboară încet pe hornul casei, lasă darurile sub pomul împodobit şi se face nevăzut. Tot anul, Moş Crăciun şi Doamna Crăciuniţa confecţionează cadouri pentru ziua specială a Crăciunului, iar elfii şi spiriduşii sunt cele mai vrednice ajutoare.
Moş Crăciun locuieşte în Laponia, un ţinut de poveste, acoperit de zăpezi întreg anul. Legenda modernă a lui Moş Crăciun (Sinterklaas) provine din Germania, dar adevărata popularizare a Moşului a apărut odată cu primele reclame la o băutură carbogazoasă, în care un bătrân cu barba albă, îmbrăcat în straie roşii, soarbe de zor dintr-o sticlă de suc.
Legenda lui Moş Crăciun mai spune că mămicile îşi încurajau copiii să-i scrie Moşului scrisori, în care să-şi înşire toate dorinţele. Moşul urma să vină la ei doar dacă erau cuminţi şi ascultau de părinţi. În acest fel, mămicile se asigurau că piticii lor nu vor face năzbâtii şi boacăne.
Povestea lui Moş Crăciun
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).
Moş Ajun şi Moş Crăciun trăiau într-un sat pastoral, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.
Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său.
Scrisoare către Moş Crăciun
Tradiţia s-a păstrat şi în ziua de astăzi, chiar dacă mulţi copii nu îi mai scriu scrisori lui Moş Crăciun, ci îi trimit e-mailuri.
În prezent, Moş Crăciun generează o adevărată industrie. În preajma sărbătorilor de iarnă, magazinele abundă în produse cu chipul Moşului, de la cărticele pentru copii, la hăinuţe, cadouri şi dulciuri. Crăciunul este considerat o sărbătoare a familiei şi a bucuriei, iar Moş Crăciun rămâne cel mai puternic simbol al acestei perioade. În toate casele există cel puţin un obiect care să-l reprezinte pe cel ce aduce cadouri multe copiilor.
Peisajul idilic, în care părinţii şi prichindeii lor se adună în jurul bradului şi cântă colinde este una dintre cele mai frumoase tradiţii, iar cei mici ar trebui să fie încurajaţi să creadă în ea. În Statele Unite ale Americii şi în Canada, copiii îi lasă Moşului lângă brad un pahar cu lapte şi câţiva biscuiţi. În Marea Britanie şi în Australia, copiii îi pregătesc lui Moş Crăciun o placintă cu gem şi un păhărel de vin. Piticii din Suedia îl întâmpină pe Moş cu orez cu lapte, în timp ce micii irlandezi se pregătesc cu prăjiturele, tarte şi lapte. În unele ţări, copiii lasă pe masă şi câţiva morcovi, pentru renii Moşului.
