luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Egal acasă cu UTA! Craiova lui Rotaru și-a schimbat obiectivul!

Echipa lui Reghe a ajuns la 6 meciuri fără victorie și tremură pentru participarea în play-off-ul Ligii 1.

Oltenii trec prin cea mai neagră perioadă cu Reghe pe bancă. Și, se pare, antrenorul nu găsește deloc soluții de redresare. Ultima ispravă: remiză albă, pe Oblemenco, cu UTA. Iar ce e mai grav, oaspeții au dominat crunt în special în repriza a doua, având câteva șanse imense să plece cu toate punctele din fieful oltenilor.
De altfel, Reghe și-a găsit cu greu cuvintele după meci: „Dezamăgire mare pentru jocul pe care l-am practicat. Am fost foarte slabi din toate punctele de vedere. Trebuie să fim bucuroși că am câștigat un punct în seara asta. Au fost net superiori la fiecare duel. Am avut și o scurtă ședință după meci. Schimbările nu au adus nimic. Fiind ultimul meci de acasă din acest an speram să arătăm altfel. Nu cred că este o criză, ne lipsesc jucători importanți. Nu reușim să ieșim cu pase din apărare, nu avem o construcție bună. Koljic are comoție, sperăm să fie bine. Trebuie să ne revenim și să mergem la Mediaș și să câștigăm. O să avem o perioadă de pregătire unde trebuie să ne pregătim pentru partea a doua a sezonului. Sperăm să recuperăm din accidentați și să-i pregătim la un nivel foarte înalt. În momentul de față trebuie să ne gândim la play-off, trebuie să fim realiști. La cum am jucat astăzi, nu putem să vorbim de titlu. O să vedem ce facem în iarnă, nu putem să anunțăm nimic când mai avem o etapă de jucat până la pauză”.
Andrei Ivan a precizat că obiectivele clubului s-au schimbat, oltenii vor acum să se claseze pe locul 2!
„Un meci foarte greu. Am avut în prima repriză niște ocazii să marcăm, n-a fost să fie. În a doua repriză, ne-au dominat cei de la UTA. Nu știu ce s-a întâmplat. Trebuie să fim uniți, suntem o familie și trebuie să trecem peste această perioadă. Avem un meci la Mediaș și trebuie să câștigăm.
Nu este criză la Craiova. Am avut trei înfrângeri, trei egaluri și acum sper să vină trei victorii. Nu ne mai gândim la titlu. În primul rând, trebuie să intrăm în play-off și după aia vom vedea ce va fi acolo. Știu ce se întâmplă la Craiova, sunt aici de aproape opt ani. Vom vedea ce va fi în iarnă și o să ne pregătim. Obiectivele sunt Cupa și locul doi”, a spus Andrei Ivan.
De partea cealaltă, antrenorul vizitatorilor, Laszlo Balint a aruncat o săgeată otrăvită spre gruparea craioveană, apreciind că meciul cu Voluntari va fi mult mai greu decât cel din Bănie.
„Cred că meritam să câștigăm, după exprimarea echipei. Trebuie să-i felicit pe băieți, pentru că au jucat foarte bine, exact ce am pregătit. În multe momente, am controlat destul de clar jocul. Rămâne această problemă a noastră, ne creăm ocazii, dar nu reușim să marcăm. Nu dezarmăm, credem în potențialul nostru. Este o perioadă grea pentru noi, o succesiune de meciuri în care să ne creăm ocazii și să nu reușim să acumulăm punctele meritate. Suntem puternici, suntem uniți, avem încredere unul în celălalt. Ne așteaptă un meci la Voluntari mult mai dificil decât cel din această seară. Este o echipă revelație. Mi-am propus să nu mai vorbesc despre arbitraj, cu toate că mi s-a atras atenția că am avut un penalty în prima repriză, la Erico. Rămân concentrat pe ce am de făcut la echipă. Sunt factori cu competență în acest domeniu care trebuie să analizeze activitatea arbitrilor”, a spus Laszlo Balint.

Politica